Facturi mai mici ca la Hidroelectrica. Oferta de Black Friday pe care o vânează toți românii

Un important furnizor de energie electrică a anunțat că va oferi, începând de astăzi, 2.000 de contracte cu preț redus, la care se vor adăuga alte 1.000 de contracte la o ofertă specială vineri, de Black Friday, pe cel mai mare marketplace din țară.
Oferta principală va avea un tarif de aproximativ un leu pe kilowatt-oră, însă cea mai avantajoasă propunere va fi disponibilă vineri, când clienții vor beneficia și de un bonus de 100 de lei ca reducere la prima factură. „Cu acest bonus, prețul devine cel mai mic de pe piață, sub tariful Hidroelectrica”, a declarat Andrei Ștefănescu, director general adjunct al furnizorului de energie.
Pe lângă ofertele la energie, printre noutățile campaniei de reduceri din acest an se numără biletele pentru marile festivaluri din 2026, cu discounturi de până la 90%, dar și echipamente sportive ale cluburilor de fotbal din România. De asemenea, comercianții se așteaptă la o cerere ridicată pentru carne de porc, mezeluri și aur.
În sectorul turismului, ofertele includ vouchere pentru bilete de avion cu reduceri de până la 45%. „Am văzut o creștere a bugetului pe care l-au pregătit clienții cu 5% față de anul trecut, asta înseamnă că exact cumpărăturile cu valoare mare le-au păstrat pentru acest moment”, a explicat Irina Pencea, director general al unui magazin online.
Bugetul mediu alocat de români pentru Black Friday depășește 3.000 de lei. Unii retaileri au început deja campaniile de reduceri, dar interesul maxim este așteptat la finalul săptămânii. „Noi am început Black Friday de o săptămână. Interesul este foarte mare, estimăm 10-15 la sută peste anul trecut, doar că comenzile nu se fac încă. Clienții sunt în așteptarea campaniei mari de BF care va începe vinerea asta”, a precizat Mihai Pătrașcu, CEO al unui retailer online.
Un alt comerciant online din domeniul modei a înregistrat deja peste 230.000 de comenzi. „Valoarea coșului mediu s-a păstrat. Este în jur de 530 de lei per comandă, însă am observat o tendință de a comanda produse cu o valoare medie ceva mai scăzută”, a menționat Andrei Chirilă, PR al companiei.
Analiștii economici observă o schimbare în comportamentul consumatorilor. „Românii au început să devină destul de atenți și compară prețuri. Adică să vedem poate mai mult decât am văzut în anii anteriori oferte reale!”, a afirmat analistul economic Cristi Păun.
Se estimează că produsele de larg consum se vor epuiza cel mai rapid. „Ne așteptăm să vedem, de exemplu, categorii de produse cum sunt detergenții sau produse pentru îngrijirea casei care vor dispărea cel mai rapid de la raft, produse pe care știm cu siguranță că le vom folosi”, a declarat Cristian Pelivan, președintele Asociației Comercianților Online.
Retailerii speră să depășească recordul de vânzări de anul trecut, care a fost de peste 500 de milioane de euro. În acest sens, un magazin de mobilă a pregătit reduceri de până la 75%. „Vom avea paturi de la 998 de lei, corpuri de iluminat de la 218 lei și decorațiuni de la 14 lei”, a detaliat Iulia Păuna, manager de magazin.
Pentru a evita eventualele fraude, inspectorii de la Protecția Consumatorilor recomandă verificarea atentă a site-urilor care afișează oferte de Black Friday.

