3dots.ro

Filmul crimei din Galați: Iubitul a forțat-o să se prostitueze, apoi l-a atacat pe clientul care a ucis-o

Filmul crimei din Galați: Iubitul a forțat-o să se prostitueze, apoi l-a atacat pe clientul care a ucis-o

O adolescentă în vârstă de 17 ani a fost descoperită decedată duminică, într-un apartament din Galați. Conform primelor informații, tânăra, pe nume Cristina, ar fi fost sugrumată de un client, în contextul în care ar fi fost forțată de iubitul ei să practice prostituția.

Partenerul fetei, un bărbat de 27 de ani, este cel care ar fi convins-o să accepte întâlniri cu diverși clienți pentru a câștiga bani. Acesta fusese anchetat în trecut pentru fapte de tip „lover boy”.

Duminică dimineață, la ora 6:03, iubitul tinerei a sunat la 112 și a anunțat că a găsit-o inconștientă în locuință. Echipajele medicale sosite la fața locului au încercat resuscitarea, dar fără rezultat.

Conform datelor din anchetă, adolescenta ar fi fost ucisă prin strangulare de un bărbat de 26 de ani. După ce a descoperit-o pe fată fără suflare, iubitul acesteia l-ar fi atacat pe presupusul ucigaș cu un cuțit, înainte de a suna la serviciul de urgență. Suspectul a fost preluat și transportat la Spitalul Județean pentru a primi îngrijiri medicale.

„La data de 16 noiembrie, la ora 06:03, polițiștii din cadrul Secției 2 Poliție Galați au fost sesizați, prin intermediul numărului unic de urgență 112, de către un bărbat în vârstă de 27 de ani, din localitatea Barcea, care a anunțat că și-a găsit concubina în stare de inconștiență, într-un apartament dintr-un bloc din municipiul Galați. Echipajul de poliție deplasat la fața locului a constatat că cele sesizate se confirmă. În interiorul apartamentului a fost găsită o tânără în vârstă de 17 ani, din municipiul Tecuci, aflată în stare de inconștiență. La fața locului a intervenit un echipaj SMURD, care a efectuat manevre de resuscitare, însă, din nefericire, a fost declarat decesul acesteia. Totodată, în imobil se afla și un bărbat în vârstă de 26 de ani, care prezenta urme de violență. Acesta a fost transportat la unitatea spitalicească pentru acordarea de îngrijiri medicale de specialitate. Cercetările în cauză au fost preluate de polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale Galați, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galați, în vederea stabilirii cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs evenimentul.”, a transmis IPJ Galați.

Vecinii din imobilul unde s-a petrecut tragedia au povestit că au auzit zgomote puternice și strigăte în dimineața respectivă.

„Am auzit. Eu am chemat 112. Bubuituri în uşă, lovituri în uşă. Ţipete, da. S-au auzit şi ţipete. Se băteau, s-au certat, s-au tăiat. În uşa mea s-a întâmplat. Presupun că au ieşit din altă uşă. S-au bătut două persoane, doi bărbaţi.”, au declarat vecinii, potrivit Observatornews.ro

Powered by VA Labs