Greșeala banală care i-a lăsat fără casă în toiul nopții! Iadul s-a dezlănțuit într-o secundă, totul e scrum

O locuință din comuna Găneasa, județul Olt, a fost cuprinsă de flăcări în cursul nopții trecute, incendiul provocând pagube materiale însemnate, în special la nivelul mansardei și al unei anexe gospodărești.
Pentru gestionarea situației de urgență, la fața locului s-au deplasat forțe din cadrul Detașamentului Slatina și ai Stației Scornicești. Echipajele au acționat cu patru autospeciale de stingere, o autospecială destinată intervențiilor la înălțime, fiind prezent și un echipaj SMURD pentru asigurarea primului ajutor, dacă situația o impunea.
În momentul sosirii salvatorilor, focul se manifesta violent, cu ardere generalizată la mansarda construită pe structură de lemn și la anexă. Operațiunea de stingere a flăcărilor și de înlăturare a efectelor negative s-a desfășurat pe o durată de aproximativ patru ore.
În urma evenimentului, mansarda a ars pe o suprafață de circa 200 de metri pătrați, fiind distruse și bunurile din interior. Focul a mistuit și o anexă de aproximativ 30 de metri pătrați, iar o cameră de la parter a fost afectată pe o arie de aproape 10 metri pătrați.
Conform informațiilor preluate de Stiri pe Surse, pompierii au stabilit că incendiul a izbucnit, cel mai probabil, din cauza jarului căzut din sobă.
Inspectoratul pentru Situații de Urgență atrage din nou atenția asupra importanței întreținerii corecte a sistemelor de încălzire. Specialiștii recomandă supravegherea constantă a sobelor și evacuarea cenușei doar după ce resturile de jar au fost stinse complet, măsuri esențiale pentru prevenirea unor astfel de incidente.

