3dots.ro

I-au tăiat toată pensia pe un an întreg pentru că a muncit 30 de ore! Motivul autorităților e incredibil

I-au tăiat toată pensia pe un an întreg pentru că a muncit 30 de ore! Motivul autorităților e incredibil

Un fost brutar din Italia, identificat drept Menapace, a ajuns într-o situație birocratică dificilă după ce a muncit timp de 30 de ore pentru a-și ajuta vărul, proprietarul unei pescării. Din cauza acestei activități, Institutul Național de Protecție Socială (INPS) a decis sancționarea sa drastică.

Instituția a stabilit că munca prestată în calcă reglementările specifice pensionarilor care au beneficiat de ieșirea anticipată la pensie prin sistemul „quota 100”, notează Libertatea.ro, citând publicația Corriere del Trentino.

Ca urmare a notificării primite, pensionarul s-a adresat instanței, depunând o contestație la tribunalul muncii din Trento. Disperat de situație, în luna iunie 2024, acesta a scris inclusiv Președintelui Republicii, însă răspunsul venit din partea directorului Oficiului de Președinție, dr. Andrea Fusco, nu a fost unul favorabil.

„Președintele nu poate face nicio evaluare a faptelor și nici nu poate lua măsuri. El nu dispune de niciun instrument direct de intervenție asupra altor organe ale statului în exercitarea competențelor atribuite acestora prin lege”, se arată în răspunsul oficial.

Avocatul bărbatului, Giovanni Guarini de la firma de avocatură Giovanazzi Guarini Robol din Rovereto, explică faptul că INPS își bazează solicitările pe o simplă circulară internă a instituției. Documentul prevede că, în situația în care un beneficiar al pensiei „quota 100” reia activitatea profesională, acesta „pierde integral suma pensiei primite în anul calendaristic respectiv”.

Apărătorul subliniază însă că respectivul text, „în mod evident nu are valoare ca sursă de drept”.

Cazul a ridicat semne de întrebare și la nivel constituțional. Un judecător de la Tribunalul din Ravenna a sesizat Curtea Constituțională, argumentând că interpretarea dată de INPS încalcă articolul 38 din Constituție, deoarece îi lasă pe pensionari fără resursele minime necesare traiului. Cu toate acestea, Curtea Constituțională a respins sesizarea ca inadmisibilă, motivând că deciziile anterioare ale Curții de Casație permit și interpretări care să respecte legea fundamentală.

Situația juridică rămâne incertă, existând hotărâri contradictorii.

„Chiar și după sentința Curții de Casație, au existat decizii ale unor judecători care nu au ținut cont de aceasta”, a punctat avocatul Guarini.

Printre exemplele favorabile pensionarilor se numără o decizie a Curții de Apel din Trento, dar și o hotărâre a Tribunalului din Rovereto, pronunțată în februarie 2025. Instanța constituțională a observat, de asemenea, că „această sentință nu a avut un impact generalizat asupra deciziilor judecătorilor de fond”.

Powered by VA Labs