Iancu Sterp, despre momentele grele din sala de nașteri! De ce nu a putut tăia cordonul: „Era să pic din picioare”

Iancu Sterp și partenera sa, Denisa, au devenit părinți pentru prima dată chiar în perioada Crăciunului. Potrivit informațiilor publicate de WOWbiz.ro, artistul a asistat personal la venirea pe lume a fiului său, descriind întreaga experiență ca fiind una copleșitoare din punct de vedere emoțional.
Evenimentul a început în zorii zilei, în jurul orei 4:30, când Denisa a simțit primele contracții. După un travaliu care a durat mai bine de 15 ore sub supravegherea cadrelor medicale, bebelușul s-a născut la ora 20:20. Micuțul a avut la naștere o greutate de 4 kilograme și este perfect sănătos.
„Am avut parte de experiența vieții noastre, pentru că și eu am asistat la naștere și n-am picat din picioare, dar nici mult nu mai aveam. A zis doctorița să tai eu cordonul ombilical, dar am zis lăsați că eu abia mă mai țin pe picioare. M-au copleșit niște emoții de nu știu cum să vă explic, doar dacă trăiți asta o să puteți avea emoțiile astea.”, a declarat Iancu Sterp.
Deși și-a dorit să fie alături de soția sa în fiecare moment, Iancu a recunoscut că a fost impresionat de dificultatea procesului și de efortul fizic depus de Denisa în sala de nașteri. Acesta a relatat momentele de tensiune prin care au trecut până când și-a putut strânge fiul în brațe.
„Să vă povestesc pe scurt experiența de care am avut parte. Zici că eu am născut. Pe la 4 jumate dimineața au apucat-o contracțiile pe Denisa, m-a trezit să mergem la spital. Când am ajuns ne-a băgat direct în sală, am așteptat câteva ore până s-a dilatat mai mult, timp în care moașa a fost cu noi prezentă. (…) Pe la 20:20 a venit pe lume. Eu știam că însărcinată, că trebuie să nască, dar când am văzut cu ochii mei cum iese copilul de acolo, era să pic din picioare. Eu m-am crezut tare viteaz, că tai cordonul ombilical. Când l-am văzut și mi l-a dat în brațe, un sentiment de nu am cum să vi-l explic. Am un copilaș de 4 kg, sănătos tun, acum e pe recuperare, o să se facă puternic.”
În prezent, atât proaspăta mămică, cât și nou-născutul se află în perioada de refacere la spital. Iancu Sterp a precizat că, în ciuda momentelor dificile din timpul travaliului, finalul a fost unul fericit, iar copilul a fost deja alăptat.
„Toată experiența asta că am văzut cum mi-a venit copilul pe lume, mi-a rămas întipărit săraca Denisa cât s-a chinuit. La un moment dat aveam impresia că nu mai putea, cât zbiera și cât se chinuia, dar totul a fost bine, copilul e sănătos, l-a alăptat, acum trebuie să se odihnească și mâine poimâine îl ducem acasă. Acum e primul, probabil la al doilea, la al treilea, o să știu. Vă dorim Crăciun fericit, noi îl facem la spital.”, a concluzionat acesta.

