INCENDIU masiv la o fermă: iată ce s-a întâmplat cu cele 300 de animale…

Un incendiu de proporții a izbucnit la o fermă de animale din orașul Milișăuți, județul Suceava, necesitând o mobilizare amplă a forțelor de intervenție. Pentru limitarea efectelor și stingerea focului, au fost trimise la fața locului 11 autospeciale, operațiunea fiind desfășurată în colaborare de pompieri militari și echipe ale serviciilor voluntare pentru situații de urgență.
Mobilizare masivă a forțelor de intervenție
Conform oficialilor ISU Suceava, la fața locului au acționat forțe din mai multe subunități: „Pompierii militari de la subunităţile Suceava, Rădăuţi, Solca, Siret şi Gura Humorului, împreună cu lucrătorii SVSU din localităţile Iaslovăţ, Milişăuţi, Grăniceşti şi Arbore, intervin cu 11 autospeciale de stingere pentru localizarea şi lichidarea unui incendiu izbucnit la o fermă de animale, pe raza oraşului Milişăuţi. Incendiul se manifesta la clădirea fermei”.
Evaluările preliminare indică distrugeri semnificative, clădirea fermei fiind afectată pe o suprafață de aproximativ 3.000 de metri pătrați. De asemenea, un spațiu destinat depozitării furajelor, situat în aer liber, a fost distrus pe o suprafață de circa 1.000 de metri pătrați, după cum relatează ȘtirileProtv.
În momentul în care a izbucnit focul, în interiorul fermei se aflau aproximativ 300 de porcine, printre care scroafe gestante și purcei. O parte dintre animale au reușit să fie evacuate la timp și salvate.
Reprezentanții ISU Suceava au precizat că bilanțul final al victimelor din rândul animalelor va fi stabilit de către proprietar după încheierea operațiunilor. „La finalul intervenţiei, proprietarul va efectua bilanţul exact al victimelor din rândul suinelor. Cauza probabilă de izbucnire a flăcărilor este în curs de stabilire”, au mai transmis aceștia.

