Interzis total pe 6 ianuarie! Ce pățesc românii care spală rufe și secretul busuiocului de sub pernă
Sărbătoarea Bobotezei, celebrată pe 6 ianuarie, reprezintă un moment esențial în calendarul creștin, marcând finalul perioadei festive de iarnă. Dincolo de încărcătura religioasă, această zi este considerată un prag simbolic, momentul în care forțele malefice și spiritele iernii dispar, făcând loc primăverii care se apropie treptat.
Această zi comemorează momentul în care Mântuitorul Iisus Hristos a fost botezat de către Ioan în apele Iordanului. Potrivit observatornews.ro, evenimentul reprezintă oficializarea uneia dintre cele șapte Taine sacre, Botezul, fără de care o persoană nu poate dobândi calitatea de creștin.
Tradițiile românești specifice acestei zile sunt complexe și încep încă din ajun, când credincioșii țin post pentru a atrage prosperitatea. Ritualurile includ adunarea cenușii din vatră sau plasarea unor elemente precum sarea, fânul și tărâțele sub fața de masă pentru protecția gospodăriei.
În volumul „Ghidul sărbătorilor româneşti”, Irina Nicolau descrie amănunțit atmosfera acestei zile: „Ca orice sărbătoare mare, Boboteaza începe din ajun. În ajun oamenii postesc. Sacrificiul postului le aduce bogăţie. În anumite locuri, înainte să mănânce, femeile adună cenuşa din vatră; o vor risipi primăvara pe câmp, zicând: „Cum n-am mâncat eu în dimineaţa ajunului de Bobotează, aşa să nu-mi mănânce lighioanele roadele“. Sub faţa de masă pun sare şi mei, tărâţe şi fân. Preotul trece cu agheasmă din casă în casă. Hainele bune sunt întinse prin casă să le stropească preotul cu apă sfinţită; in felul acesta sunt ferite de molii. Copiii nu sunt bătuţi ca să nu facă bube peste an. Femeia nu se ceartă cu bărbatul. Ca să nu se înmulţească purecii, nu se cerne făină. Oamenii încearcă să-şi afle viitorul. Iar se deschid cerurile. Se spune că în noaptea de Bobotează plesnesc de ger ouăle de corb şi puii de corb îşi deschid aripile, încercând să zboare. În ziua de Bobotează se sfinţesc apele. Se face agheasmă mare undeva, lângă o apă. Oameni iau agheasmă, îşi stropesc gospodăria şi păstrează ce-a mai rămas. Se zice că atunci când preotul aruncă în apă crucea dracii ies din apă şi o iau la fugă pe câmp. Nu-i văd decât lupii, care se iau după ei, le rup pântecele şi le varsă maţele. Sunt buni la câte ceva şi lupii… În Bucovina, când preotul trece pe la casele oamenilor de Bobotează, femeile leagă la crucea purtată de el fire de in şi de cânepă. Din aceste fire Maica Domnului va face o plasă pe care o va trece de trei ori prin Iad, salvând sufletele care se vor agăţa de ea. Sufletele rămase în Iad vor fi mâncate de draci. Apoi, dracii se vor mânca între ei până rămâne numai unul, Scaraoţchi. Legat de un stâlp în mijlocul Iadului, el va muri de foame. Aşa se va curăţi lumea de tot ce e necurat şi vor rămâne numai drepţii cu Dumnezeu şi cu îngerii”.
Deși semnificația de bază este comună, există diferențe între confesiuni. Pe 6 ianuarie, catolicii sărbătoresc Epifania, evocând momentul în care Magii de la Răsărit i-au adus pruncului Iisus daruri simbolice: aur, smirnă și tămâie. Ortodocșii se concentrează exclusiv pe actul botezului săvârșit de Sfântul Ioan.
O credință larg răspândită în popor vizează sfințirea tuturor apelor în această zi. Se consideră că agheasama are puteri tămăduitoare, motiv pentru care oamenii își stropesc animalele, viile și obiectele din gospodărie pentru a le feri de rele.
Romulus Antonescu explică aceste simboluri în „Dicţionar de simboluri şi credinţe tradiţionale româneşti (2016)”: „Se crede că, la Bobotează, când preotul introduce crucea în apă, toţi dracii ies din ape şi rătăcesc pe câmp, până ce trece sfinţirea apelor; dar nimeni nu îi vede, în afară de lupi, care se iau după ei şi îi omoară unde îi pot prinde; sau, atunci când „se puşcă”, în timp ce apa este sfinţită, de asemenea, când oamenii strigă, după sfinţirea apei, „chiraleisam”, atunci diavolii fug şi se ascund; de altfel, credinţa că apele, curgătoare sau stătătoare, sunt la Bobotează sfinţite este atestată în toate zonele etno-folclorice ale României; acesta este şi motivul pentru care, la Bobotează, se stropesc cu apă grajdurile, vitele, uneltele, zestrea fetelor etc.; în Muscel, oricât de frig ar fi, flăcăii se scaldă în râu; acelaşi obicei îl practică şi fetele în unele zone ale Transilvaniei”.
Pentru tinerele fete, noaptea de Bobotează are o semnificație aparte, fiind legată de aflarea ursitului. Tradiția spune că acestea își pun busuioc sub pernă pentru a-și visa viitorul soț sau poartă un fir roșu de mătase pe inelar. Superstițiile locale merg până la a interzice spălatul rufelor sau împrumutatul obiectelor din casă, pentru a nu alunga norocul.
Unul dintre cele mai spectaculoase momente ale zilei este recuperarea crucii aruncate în ape înghețate de către preot. Bărbații care reușesc să aducă obiectul sfânt la mal primesc o binecuvântare specială, considerându-se că vor fi ocoliți de boli și ghinion pe tot parcursul anului.
Obiceiurile diferă și la nivel internațional. În Franța, tradiția „galette des rois” implică ascunderea unei figurine într-o plăcintă, persoana care o găsește fiind încoronată „rege al zilei”. În Olanda și Belgia, copiii merg cu steaua pentru a primi dulciuri, păstrând elementul magilor în deserturile specifice.
Imediat după Bobotează, pe 7 ianuarie, creștinii îl sărbătoresc pe Sfântul Ioan Botezătorul, cel care a pregătit venirea Mântuitorului. Cunoscut drept Înaintemergătorul, acesta a fost fiul preotului Zaharia și al Elisabetei, născut printr-o minune la bătrânețea părinților săi.
Ziua de Sfântul Ioan vine cu propriile ritualuri, precum „Udatul Ionilor”, practicat în Bucovina și Transilvania, unde sărbătoriții erau purtați cu alai sau stropiți cu apă. Tradiția populară notează că după această dată „se botează gerul”, sugerând că vremea aspră începe să se domolească după mijlocul iernii.
