Kim, fiica Nicoletei Luciu, a apărut pe podium și toată lumea a observat…

Kim, fiica în vârstă de 14 ani a Nicoletei Luciu și a lui Zsolt Csergo, a pășit pentru prima dată pe podiumul de modă, călcând astfel pe urmele mamei sale, care și-a început parcursul profesional tot în lumea modellingului.
Adolescenta a atras atenția publicului prin naturalețea și eleganța afișate în timpul defilării, moment care a reprezentat o mândrie pentru fosta vedetă de televiziune, care cunoaște foarte bine rigorile acestui domeniu.
Debutul pe podium al lui Kim
Pentru acest eveniment, Kim a purtat o creație semnată de designerul Raluca Soare, parte dintr-o colecție românească ce pune accent pe simplitate și rafinament.
Ținuta aleasă a fost una cu influențe retro, compusă dintr-un top negru cu buline albe, o fustă albă cu buline negre și o eșarfă albă purtată pe cap. Întregul look a fost completat de o pereche de sandale negre cu toc, punând în evidență silueta și atitudinea calmă a tinerei.
Aprecierile designerului Raluca Soare
Creatoarea ținutei a lăudat apariția lui Kim pe rețelele sociale, subliniind asemănarea izbitoare dintre adolescentă și mama sa, dar și prestanța acesteia pe scenă.
„Așchia nu sare departe de trunchi’… și nici stilul. Cu o eleganță care pare desprinsă din filmele clasice și o prezență care întoarce priviri fără să ceară atenție, superba fiică a Nicoletei Luciu poartă o creație Raluca Soare în alb și negru – combinația eternă a rafinamentului. Un strop de aer retro, o doză de mister și acel „je ne sais quoi’ care transformă o ținută într-o apariție’, a scris Raluca Soare pe Instagram.
Viziunea Nicoletei Luciu despre cariera copiilor
Nicoleta Luciu a vorbit recent, conform Click!, despre relația cu copiii săi și despre sfaturile pe care le oferă acestora în privința viitorului profesional, menționând că aceștia sunt foarte sinceri cu ea, mai ales de când a început să realizeze propriul podcast.
Vedeta susține că își încurajează copiii să își construiască o carieră solidă, dar să aibă și o activitate de rezervă, așa cum a procedat și ea în tinerețe, când îmbina studiile cu diverse joburi în evenimente.
„Copii cresc, se uită la podcast. Mă susțin. Mă și critică. Nu știu dacă o să mă urmeze vreunul în carieră. Acum depinde și de ei ce vor să facă. Noi, ca părinți, le deschidem absolut toate căile. E foarte frumos să ai un job de bază din care să faci bani, dar ceva de back up, cum ar fi modelling de exemplu. Asta vorbesc în cazul fiicei mele: ar fi bine să aibă bussinesul ei din care să facă bani, și un altul de rezervă. Și noi făceam așa când eram tinere: pe lângă școală, mai și prezentam, mai făceam hostess, stăteam la intrare și conduceam invitații. Nu ne era rușine cu munca!’, a declarat Nicoleta Luciu pentru sursa citată.

