„Mă chinuiește cu o durere permanentă”. Horia Moculescu, în stare gravă la Terapie Intensivă

Compozitorul Horia Moculescu se confruntă cu probleme grave de sănătate, fiind internat de peste șapte zile la Spitalul de Boli Infecțioase „Matei Balș” din București. Conform informațiilor prezentate în emisiunea „Viața fără filtru”, starea artistului s-a deteriorat, fiind necesară sau luată în calcul dializa.
Agravarea stării de sănătate a compozitorului a survenit după ce medicii au constatat că rinichii săi sunt afectați sever și funcționează doar parțial. Această situație medicală necesită monitorizare continuă și un tratament complex.
Informațiile au fost detaliate de Mara Bănică în cadrul emisiunii menționate. „Se pare că acolo unde este internat Horia Moculescu la Terapie Intensivă ar fi fost nevoie deja de dializă. Deci maestrul, pe lângă faptul că are plămânii afectați într-o proporție destul de mare, acum are nevoie și de ajutor la rinichi“, a precizat aceasta.
Problemele medicale actuale se adaugă unei afecțiuni cronice cu care Horia Moculescu a fost diagnosticat în urmă cu aproape două decenii. Artistul suferă de sindromul Morton, o boală neurologică rară care afectează nervii dintre degetele picioarelor, provocând dureri acute, amorțeli și senzații de arsură. Deși a suferit mai multe intervenții chirurgicale, simptomele au persistat.
Într-un interviu acordat în trecut pentru Fanatik, compozitorul a vorbit despre lupta sa cu această boală: „Sunt operat în ultimii 5 ani de două ori. Pentru mai nimic aproape… dar care mă chinuiește cu o durere permanentă. Este un sindrom, Morton. Sindron Morton operat. Presupune durere”.

