3dots.ro

Mesaj sfâșietor după moartea Oanei Adiaconiței. Ce a transmis soțul designeriței la cinci zile de la deces

Mesaj sfâșietor după moartea Oanei Adiaconiței. Ce a transmis soțul designeriței la cinci zile de la deces

Au trecut cinci zile de la moartea Oanei Adiaconiței, iar durerea lăsată în urmă este încă greu de descris.

Designerița, care s-a stins din viață pe 27 iulie după o luptă cu cancerul, a lăsat în urmă o familie îndurerată, iar soțul său a publicat un mesaj emoționant pe rețelele de socializare.

Oana Adiaconiței a devenit cunoscută și pentru proiectul special realizat în memoria Ancăi Molnar. La solicitarea soțului regretatei make-up artiste, designerița a creat o decorațiune din rășină în care au fost integrate obiecte personale ale Ancăi, inclusiv masca oncologică pe care aceasta a purtat-o în timpul tratamentului.

Destinul a făcut ca și Oana Adiaconiței să fie răpusă de aceeași boală, după o luptă pe care a dus-o cu speranță până în ultimele clipe.

Soțul Oanei Adiaconiței, mesaj de mulțumire pentru cei care i-au fost alături
La cinci zile de la deces, pe pagina de Facebook a Oanei Adiaconiței a fost publicată o fotografie de familie, însoțită de un mesaj transmis de soțul acesteia. Bărbatul le-a mulțumit tuturor celor care i-au sprijinit atât pe el, cât și pe Oana în perioada grea prin care au trecut.

„În lume există puțini oameni de acest fel: simpatici, sinceri și sensibili. La urma urmei, astfel de oameni oferă altora speranță și ajutor dezinteresat, astfel de oameni îi fac pe ceilalți mai puternici și mai amabili. Sunt recunoscător pentru ajutor, receptivitate, bunătate și implicare, și vrea să vă mulțumesc sincer pentru tot și să vă exprim mulțumirea pentru că ați putut să mă sprijiniți și să mă ajutați, și să-mi întindeți o mână de ajutor. Emoțiile care mă copleșesc provoacă o dorință foarte sinceră de a vă mulțumi pentru prietenie și credință, pentru dragoste și sprijin, pentru înțelegerea sufletului, pentru sinceritatea sentimentelor, pentru generozitatea caracterului și, prin cuvinte de recunoștință, vă mulțumesc pentru susținere și amabilitate, răbdare și ajutor. Vă doresc ca toate lucrurile bune pe care mi le-ați oferit să se întoarcă înzecit, astfel încât viața voastră să fie formată din drumuri bune, oameni buni și zile fericite, să fiți răsplătiți cu tot ce este mai bun, luminos și amabil pentru bunătatea sufletului și a inimilor voastre. Dumnezeu să vă binecuvânteze!”, a scris acesta pe Facebook.

Coincidența care l-a impresionat pe Claudiu Molnar
La rândul său, Claudiu Molnar, soțul Ancăi Molnar, a vorbit despre coincidențele care au legat, în mod simbolic, destinul celor două femei. Acesta a remarcat faptul că înmormântarea Oanei Adiaconiței a avut loc chiar în ziua în care Anca Molnar ar fi trebuit să își sărbătorească aniversarea, iar slujba a început la ora 11:00, o oră care i-a amintit de data de 11 iunie 2024, ziua în care și-a pierdut soția.

„Nu cred că este o simplă întâmplare faptul că Oana este condusă pe ultimul drum chiar în ziua ta de naștere, iar slujba începe la ora 11:00. Data de 11.06 a rămas pentru totdeauna întipărită în sufletele noastre, fiind ziua care ne-a marcat pe viață. Sunt coincidențe pe care mintea nu le poate explica, dar pe care inima le simte altfel. Îmi place să cred că, de ziua ta, cerul a mai primit un suflet care ți-a purtat numele în inimă aici, pe pământ. Că v-ați întâlnit, că i-ai zâmbit și că i-ai mulțumit pentru darul pe care ți l-a făcut prin arta și iubirea ei. Noi, cei rămași aici, vă vom păstra pe amândouă în suflet și în rugăciuni. Pentru că oamenii pleacă din lumea aceasta, dar iubirea, binele și amintirea lor nu pleacă niciodată. La mulți ani, îngerul meu!”, a transmis Claudiu Molnar.

Powered by VA Labs