Meteorologii au anunțat DATA exactă când vine vara cu adevărat începând cu…

După o primăvară marcată de variații termice semnificative și fenomene instabile, specialiștii de la Accuweather au actualizat prognoza pentru perioada următoare. Aceștia au stabilit data exactă la care valorile termice vor indica instalarea verii în adevăratul sens al cuvântului.
Conform noilor date, prima zi din acest an în care se vor înregistra 30 de grade Celsius va fi 2 iulie. Tendința de încălzire va continua, astfel că pe 14 iulie, în Capitală, termometrele vor indica o maximă de 31 de grade Celsius, depășind pragul canicular.
În ceea ce privește luna iunie, meteorologii anticipează o vreme predominant însorită, chiar dacă nu vor lipsi complet episoadele de instabilitate atmosferică. Pe parcursul primei luni de vară calendaristică, sunt prognozate zile ploioase, însoțite de descărcări electrice, însă temperaturile maxime vor urca frecvent până la pragul de 29 de grade Celsius.
Această evoluție vine după o primăvară capricioasă, în care perioadele însorite au alternat brusc cu zile reci și precipitații. Potrivit informațiilor publicate de Gândul, care citează datele actualizate, meteorologii au identificat momentul în care românii se vor putea bucura de o atmosferă estivală constantă, cu valori ce vor atinge și vor depăși pragul de 30 de grade.

