Ministrul Muncii a anunțat DATA când se vor indexa toate pensiile începând cu…

Ministrul Muncii, Florin Manole, a atras atenția asupra dificultăților financiare cu care se confruntă pensionarii și familiile cu venituri reduse din România. În cadrul unei intervenții recente, oficialul a discutat despre viitorul sistemului de pensii și despre situația angajaților din sectorul public, subliniind importanța unor politici echilibrate care să evite măsurile radicale aplicate fără o analiză prealabilă.
Indexarea pensiilor de la 1 ianuarie 2027
Invitat la o emisiune difuzată de Gândul, Florin Manole a oferit asigurări că pensiile vor fi indexate începând cu prima zi a anului 2027. Acesta a punctat că nu există impedimente pentru implementarea acestei măsuri necesare.
„Diferența dintre România, anii 90 și acum, din mai multe puncte de vedere… De la 1 ianuarie 2027, pensiile trebuie să se indexeze și nu există niciun motiv pentru ca asta să nu se întâmple. E deja prea mult. Presiunea este foarte mare pe bugetele acestor familii sau acestor pensionari singuri. Este și motivul pentru care am adus și în spațiul public și în spațiul deciziei politice acest pachet de solidaritate prin care am încercat să compensăm parțial. Impactul inflației în bugetele acestor familii.”, a declarat Ministrul Muncii.
Conform oficialului, pachetul de solidaritate a fost conceput special pentru a diminua efectele inflației asupra persoanelor vulnerabile, în special în cazul pensionarilor care locuiesc singuri și al gospodăriilor cu resurse limitate.
Poziția ministrului față de angajații din sectorul bugetar
În ceea ce privește personalul din instituțiile publice, Florin Manole s-a declarat un susținător al acestora, respingând ferm propunerile de tăieri salariale sau reduceri de personal aplicate uniform la nivelul întregului sistem. Ministrul a avertizat că o abordare simplistă a reducerii cheltuielilor bugetare poate periclita funcționarea unor domenii vitale.
„Unii dintre cei care lucrează în birouri lucrează cu informații clasificate, de exemplu… Și remunerația este corespunzătoare. Îmi pare rău poate o să fiu mai puțin conformist, dar eu sunt un apărător al bugetarilor din România. Faptul că sunt un apărător al bugetarilor nu înseamnă că sunt adversar al privatului. Vă dau un exemplu, pentru că avem în această perioadă această discuție despre tăierile din sistemul bugetar și toată lumea e fan a acestei idei. Eu nu. Nu, pentru că mi se pare complet greșit să tratăm toate instituțiile din toate domeniile în același mod. Să tăiem 10%. De unde? De la sănătate? Eu nu aș tăia 10% de la sănătate niciodată, cheltuieli de personal. Să tăiem 10% cheltuieli de personal de la educație, Eu n-aș tăia niciodată. Revenind în curtea Ministerului Muncii, să tai 10% cheltuieli de personal de la Inspecția Muncii. Cum ar fi o inspecție a muncii cu 100% tăieri? Ăsta ar trebui să fie coșmarul mediului privat onest și cinstit, pentru că avem nevoie. Și pentru o economie sănătoasă avem nevoie de o inspecție a muncii eficientă și care să aibă oameni în teren. Paznici ai sistemului, ca să zic așa. Deci, toată discuția asta împotriva bugetarilor este ceva ce am moștenit toxic și negativ de la Traian Băsescu. Ceva ce a devenit dintr-un discurs promovat, dintr-o parte a clasei politice. A devenit ceva mainstream, ceva generalizator, ceva fără tușe și fără diferențe. Și asta este greșit întotdeauna în legătură cu orice, pentru că întotdeauna există nuanțe, diferențe și tușe. Bugetarii din România sunt deseori subiectul propriului public, pe nedrept. Sigur că s-ar putea să existe domenii, nu le cunosc pe toate din toate ministerele. Unde să fie suprapopulare, unde să trebuiască să ajustăm. Poate să tăiem? Nu știu, nu vreau să fac ordin în curtea nimănui”, a explicat Florin Manole.
Ministrul a concluzionat că este esențial ca instituțiile statului să rămână eficiente pentru a putea sprijini inclusiv mediul privat, oferind exemplul Inspecției Muncii, care are un rol crucial în menținerea unei economii sănătoase prin prezența inspectorilor pe teren.

