Mircea Lucescu se RETRAGE de la națională după ce a fost diagnosticat cu…

Mircea Lucescu, selecționerul echipei naționale de fotbal a României, a decis să se retragă din activitate după o carieră impresionantă de aproape jumătate de secol. Hotărârea vine pe fondul unor probleme de sănătate severe apărute recent, care necesită o intervenție medicală permanentă.
Duminică, 29 martie 2026, antrenorul în vârstă de 80 de ani a suferit un leșin în timpul unei ședințe de pregătire, fiind transportat de urgență la Spitalul Universitar din București. În urma investigațiilor amănunțite, cadrele medicale au stabilit că Mircea Lucescu a suferit o tulburare majoră de ritm cardiac în timpul cantonamentului.
Specialiștii au precizat că tehnicianul nu va avea nevoie de un nou stent la inimă, însă procedura medicală va implica montarea unui defibrilator pentru reglarea bătăilor cordului. Din cauza acestor complicații medicale, Mircea Lucescu a ales să renunțe la conducerea primei reprezentative, informează antena3.ro.
Anunțul retragerii vine într-un moment simbolic, chiar înainte de meciul amical pe care România îl va disputa marți, 31 martie 2026, împotriva Slovaciei. La acest joc, echipa națională va fi condusă de pe margine de Ionel Gane, secundul lui Lucescu.
Vestea a generat numeroase reacții, printre care și cea a prezentatorului TV Dan Negru, care a publicat un mesaj emoționant și un videoclip alături de reputatul antrenor. Negru a subliniat că partida de marți reprezintă ultima apariție a României cu Mircea Lucescu pe bancă, punctând lecțiile oferite de acesta de-a lungul timpului.
„Azi e ultimul meci al României cu Lucescu antrenor. Și nu cred că doamna Neli sau Răzvan îl vor mai lăsa pe vreo bancă. În ultimii ani, nea Mircea ne-a pus oglinda în față: la eșecuri era “boșorog”, la victorii era „strateg desăvârșit”. Ăștia suntem! Pentru noi, victoria are o mie de părinți și înfrângerea niciunul”, a transmis Dan Negru.
Prezentatorul a oferit și o sugestie pentru viitorul fotbalului românesc, în contextul plecării lui Lucescu:
- „În locul lui Burleanu, aș angaja scouteri, căutători de talente care să caute copiii din diaspora.”
- „Copiii născuți acolo, din părinți români, dar crescuți prin Spania, Anglia, departe de șpăgile antrenorilor de juniori de la noi.”
- „Puștii care nu joacă fotbal pe terenurile betonate ale școlilor românești. Diaspora va salva Naționala!”
În materialul video postat, Dan Negru l-a întrebat pe Mircea Lucescu despre evoluția fotbalului mondial, de la epoca lui Pele până la cea a lui Messi. Răspunsul antrenorului a evidențiat transformarea sportului dintr-un fenomen bazat pe emoție într-o afacere globală.
„L-am întrebat cândva pe nea Mircea ce a pierdut fotbalul mondial de la Pele până la Messi, el cunoscându-i pe amândoi… Mi-a răspuns… Dar, dincolo de marile performanțe, Lucescu rămâne omul care ne-a pus oglinda în față. Noi, ăștia care iubim fără motiv și urâm fără explicație…”, a completat Dan Negru în mesajul său.

