Momentul a fost FILMAT: iată greșeala unui șofer prin care două femei au…

Un accident rutier în care au fost implicate trei vehicule s-a produs pe o stradă din Timișoara, întregul incident fiind surprins de o cameră de supraveghere amplasată în zonă. Imaginile arată cum un autoturism a intrat în coliziune frontală cu o mașină care circula regulamentar, după care a fost lovit din spate de un al treilea autovehicul.
Potrivit informațiilor furnizate de Ziar Obiectiv, evenimentul a fost provocat de un șofer în vârstă de 51 de ani. Acesta a încercat să efectueze un viraj la stânga pentru a intra pe o stradă laterală, însă nu a acordat prioritate de trecere mașinii care venea din sens opus.
În urma impactului violent, două femei aflate în autoturismul care circula legal au suferit diverse leziuni. Victimele au fost preluate de echipajele medicale și transportate de urgență la spital pentru îngrijiri de specialitate.
Polițiștii care s-au deplasat la fața locului au demarat o anchetă pentru a stabili cu exactitate toate circumstanțele în care s-a produs coliziunea. În acest caz, autoritățile au deschis deja un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

