Motorul a luat FOC, iar starea în care a ajuns bietul PROPRIETAR…

Un bărbat a fost transportat de urgență la spital, după ce a suferit arsuri într-un incendiu declanșat la compartimentul motor al autoturismului său, în Cluj. Potrivit informațiilor furnizate de publicația locală Clujenii.ro și preluate de Libertatea, victima a reușit să se autoevacueze înainte de sosirea echipajelor de intervenție.
Proprietarul mașinii era conștient și a cooperat cu salvatorii de la SMURD care i-au acordat primul ajutor. Din nefericire, flăcările s-au propagat cu repeziciune și la alte două vehicule aflate în apropiere. În urma incidentului, prima mașină a fost distrusă, a doua a fost afectată în proporție de aproximativ 30%, în timp ce al treilea autoturism a suferit doar daune minore.
Un alt eveniment similar a avut loc tot în județul Cluj, în noaptea de luni, 19 ianuarie, în jurul orei 23.00. Incendiul s-a produs pe strada Ioan Opriș din localitatea Turda, unde trei mașini și circa 10 metri pătrați din izolația exterioară a unui bloc au fost cuprinse de flăcări.
„Incendiul a izbucnit inițial la un autoturism și s-a extins parțial la alte două autoturisme parcate în imediata apropiere. Pompierii au stins însă flăcările în limitele găsite și nu au existat persoane care să necesite îngrijiri medicale”, a transmis ISU Cluj cu privire la intervenția din Turda.

