„Ne vedem mai rar” Prietenia dintre Andrei Ștefănescu și Liviu Vârciu s-a…

Andrei Ștefănescu a devenit cunoscut în 2004, când a lansat proiectul muzical „Alb Negru” alături de colegul său, Kamara Ghedi.
Andrei Ștefănescu este jucător de fotbal pasionat și face parte de mulți ani din Naționala de Fotbal a Artiștilor.
Cine este Andrei Ștefănescu
Andrei Ștefănescu s-a născut la data de 11 august 1977, are vârsta de 49 de ani și este cântăreț și prezentator TV.
Andrei Ștefănescu se bucură de o carieră de succes în muzică și televiziune, fiind iubit de public și apreciat de colegii din breaslă. A devenit cunoscut odată cu lansarea trupei Alb Negru, alături de Kamara, după care s-a afirmat rapid și pe micul ecran.
Mai exact, după ce a dat lovitura în muzică în 2004, Andrei Ștefănescu a făcut pasul firesc spre televiziune. A ajuns rapid unul dintre cei mai căutați oameni din divertisment, fiind chemat din emisiune în emisiune.
A reușit să îmbine cu succes muzica și televiziunea, construindu-și astfel o carieră de invidiat, de care este mândru.
„Sigur că pe mine muzica m-a făcut să fiu Andrei Ştefănescu, muzica m-a adus în atenţia oamenilor, muzica m-a făcut cunoscut. Însă am văzut că lumea mă apreciază şi mă iubeşte şi pentru ceea ce fac în televiziune, emisiuni ca şi concurent, dar şi prezentator. Aş spune că amândouă mă reprezintă acum şi se şi împacă cât de cât”, a declarat celebrul cântăreț.
Andrei Ștefănescu a avut o viață amoroasă tumultuoasă
Andrei Ștefănescu a trăit o poveste de dragoste cu prima sa soție, Sylvia, însă au ajuns la divorț după ce artistul a fost înșelat.
„Zilele acestea au fost un coşmar pentru mine. Acum aproape 10 zile am aflat ceva grav şi am angajat un detectiv să o urmărească. Viaţa rezervă uneori surprize şi am aflat că eu nu eram atât de special.
Nu aş putea să trăiesc într-o relaţie mincinoasă, aşa am fost educat. Cel mai chinuitor este să te culci lângă un om care ştii că te minte.
Nimic nu este mai dureros decât să ştii că iubita sau soţia ta vine de al altul şi te mângâie şi se comportă ca şi cum nimic nu s-a întâmplat, iar tu să ştii că te minte dar să nu poţi să-i spui lucrul ăsta, pentru că aştepţi să strângi dovezile”, a declarat Andrei Ștefănescu la acea vreme.
În 2019, Andrei Ștefănescu s-a căsătorit cu Antonia, cu care are un băiețel pe nume Ayan. În 2020 au decis însă să divorțeze, dar au rămas în relații foarte bune de dragul copilului.
În prezent, Andrei Ștefănescu este într-o relație cu Ștefania Duca. Ea lucrează ca prezentatoare la același trust TV unde activează și el. Cei doi sunt împreună de câțiva ani și au ales să fie destul de discreți.
Care este relația dintre Andrei Ștefănescu și Liviu Vârciu
Andrei Ștefănescu și Liviu Vârciu alcătuiesc unul dintre cele mai amuzante cupluri de prezentatori din televiziune.
Îi leagă o prietenie strânsă și petrec mult timp împreună și în afara filmărilor. Chiar dacă proiectele îi mai țin ocupați, își fac mereu timp să se viziteze.
„Relația mea cu Liviu este una foarte bună, pentru că suntem niște oameni transparenți. Când nu avem proiecte comune, ne vedem mai rar, pentru că proiectele comune ne țin împreună luni de zile.
În momentul în care încheiem un proiect, fiecare dintre noi își ia câte un răgaz de câteva zile, o săptămână-două în care stă cu familia, stă fiecare în liniștea lui.
(…) În mare parte relația noastră este una foarte bună și în afara camerelor și a studiourilor”, a declarat Andrei Ștefănescu.

