Nu mai trimite poze cu cafeaua pe WhatsApp! Escrocheria care face ravagii. Cine îți răspunde la mesaje, de fapt

O nouă metodă de înșelătorie prinde contur pe platforma WhatsApp, transformând vechiul obicei al ghicitului în cafea într-o afacere tehnologizată. Tradiția bunicilor de a interpreta semnele din ceașcă a fost înlocuită de falși clarvăzători care folosesc, de fapt, Inteligența Artificială pentru a păcăli clienții.
În mediul online au apărut tot mai mulți astfel de „specialiști” digitali care promit dezlegarea misterelor viitorului contra cost. Procesul pare personalizat, însă realitatea din spatele mesajelor este una complet automatizată.
Mecanismul înșelătoriei este simplu, dar eficient. Utilizatorii trimit o fotografie cu zațul de cafea, așteptând o analiză profundă. Persoana din spatele anunțului nu are însă abilități ezoterice, ci încarcă imaginea într-un sistem de tip ChatGPT.
Aplicația analizează vizual formele și umbrele din poză, generând un text credibil care conține referiri la emoții, simboluri sau mesaje energetice. Ulterior, acest răspuns este copiat și trimis clientului ca fiind o interpretare autentică, notează B1TV, care citează informațiile apărute în Cancan.
Cazul a fost adus în atenția publicului de o bloggeriță din România, care a expus modul în care funcționează această afacere:
„Situație reală auzită acum câteva zile: o persoană face bani ‘citind în zațul de cafea’, pe whatsapp, adică trimiți poza și ea îți dă interpretarea: drum de seară, cavaler, o doamnă/domn care te invidiază… în fine, citiri cum mai făceau bunicile noastre.”
Aceasta a subliniat faptul că oamenii plătesc, practic, pentru un serviciu gratuit oferit de tehnologie, intermediat de un escroc:
„Doar că, flash news, persoana nu ‘citește’ în nimic, ci bagă poza în ChatGPT și algoritmul face interpretarea. Fiindcă AI se pricepe și la asta, pare-se. Dar cineva ia bani pentru a băga pozele cu zaț de cafea în Chat GPT, pentru voi. Urmăriți-mă pentru mai multe sfaturi de finanțe personale.”
Fenomenul s-a propagat și în alte zone ale divinității, precum cititul în cărțile de tarot, unde AI-ul redactează interpretările în locul oamenilor. Experții recomandă un scepticism ridicat în interacțiunile cu necunoscuți și verificarea informațiilor înainte de a plăti pentru astfel de servicii.

