O doctoriță radiolog a fost găsită fără suflare, iar DETALIUL lăsat lângă…

O tragedie a avut loc într-un bloc din cartierul Dămăroaia, București, unde o doctoriță radiolog a fost găsită decedată în propria locuință. Descoperirea macabră a fost făcută de fostul său soț, care a alertat imediat autoritățile. La fața locului au ajuns echipaje de poliție și criminaliști pentru a stabili cu exactitate cauzele decesului, relatează Unica.
Anchetatorii iau în calcul varianta unei sinucideri, după ce în apartament a fost identificat un bilet de adio. Femeia, care activa ca medic radiolog la o clinică privată din Capitală, a fost găsită de fostul partener având o pungă de plastic legată pe cap și după ce ar fi ingerat o cantitate mare de medicamente.
Surse din cadrul anchetei arată că femeia suferea de depresie, acesta fiind, cel mai probabil, motivul care a împins-o să recurgă la acest gest extrem. Deși erau divorțați, femeia și fostul ei soț păstrau legătura, el fiind cel care a intrat în locuință după ce aceasta nu a mai răspuns la comunicări.
Acest incident trist reamintește de o altă pierdere recentă suferită de sistemul medical românesc. La finalul anului trecut, Ovidiu Bogdan Cîrstina, un medic chirurg în vârstă de 48 de ani, s-a stins din viață brusc în timp ce se afla de gardă la Spitalul Orășenesc „Sfântul Ștefan” din Rovinari. Deși suferea de afecțiuni cardiovasculare, moartea sa a venit ca un șoc pentru colegi și comunitate.
„Colectivul Spitalului Orășenesc ‘Sf. Ștefan’ Rovinari anunță cu profund regret și tristețe trecerea în neființă a celui ce ne-a fost deopotrivă coleg și prieten, dr. Cîrstina Ovidiu Bogdan – medic specialist în chirurgie generală. În aceste momente grele, ne alăturăm durerii familiei greu încercate. Vom păstra amintirea vie a unui profesionist care și-a slujit pacienții cu pasiune, devotament și în spiritul jurământului depus. Dumnezeu să îl odihnească în pace și să îi așeze sufletul în loc luminat și fără durere!”, a transmis conducerea unității medicale prin intermediul rețelelor sociale.
Medicul chirurg se transferase la spitalul din Rovinari în urmă cu șase ani, venind de la Timișoara. Acesta era căsătorit cu o asistentă medicală din cadrul aceleiași unități spitalicești și era extrem de apreciat de către colegi pentru profesionalismul său.

