Prognoza meteo ANM luni, 20 iulie 2026. Meteorologii anunță caniculă și furtuni în anumite zone din țară

Potrivit meteorologilor ANM, luni, 20 iulie 2026, vremea va fi caniculară, dar și instabilă în același timp. Mai exact, în sudul Olteniei, în sudul, centrul și estul Munteniei, precum și în sud-vestul Dobrogei, canicula va provoca un disconfort termic accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități.
Spre seară apar ploile însoțite de descărcări electrice în cea mai mare parte a Moldovei, în Dobrogea, în estul și sud-estul Transilvaniei, în nordul, centrul și estul Munteniei, dar și în Carpații Orientali și Meridionali.
Temperaturile maxime vor varia între 23 de grade și 35 de grade Celsius, iar minimele între 9 și 22 de grade Celsius.
Vremea în București
În Capitală, cerul va fi mai mult noros. Indicele UV va fi de 8 din 11, iar vântul va sufla cu 15 km/h dinspre V. Temperatura maximă va fi de 34 de grade Celsius, iar cea minimă de 20 de grade Celsius. Este posibil să cadă precipitații.
Vremea în Constanța
La malul mării, cerul va fi mai mult senin și sunt șanse să plouă. Indicele UV va fi de 8 din 11, iar vântul va sufla cu 19 km/h dinspre SSE. Temperatura maximă va fi 28 de grade Celsius, iar cea minimă de 21 de grade Celsius.
Vremea în Brașov
În Brașov, cerul va fi mai mult senin, indicele UV va fi de 7 din 11, iar vâtul va sufla cu 12 km/h dinspre NV.
Sunt șanse să cadă precipitații pe parcursul zilei. Temperatura maximă va fi de 27 de grade Celsius, iar cea minimă de 15 grade Celsius. Sunt șanse să cadă precipitații.
Vremea în Focșani
În Focșani, cerul va fi senin, indicele UV va fi de 8 din 11, iar vântul va sufla cu 13 km/h dinspre S. Temperatura maximă a zilei va fi de 30 de grade Celsius, iar cea minimă de 18 grade Celsius.
Sunt șanse să plouă.
Vremea în Oradea
În Oradea, cerul va fi parțial înnorat, indicele UV va fi de 8 din 11, iar temperatura maximă va fi de 31 de grade Celsius. Vântul va sufla cu 18 km/h dinspre VNV, iar temperatura minimă va fi de 14 grade Celsius. Sunt șanse reduse să cadă precipitații.
Vremea în Iași
În Iași, cerul va fi variabil, iar vântul va sufla cu 18 km/h. Indicele UV va fi de 6 din 11, temperatura maximă va fi de 28 de grade Celsius, iar cea minimă de 16 grade Celsius. Sunt șanse să cadă precipitații.
Vremea în Craiova
Cod În Craiova cerul va fi mai mult senin, iar indicele UV va fi de 8 din 11. Vântul va sufla cu 21 de km/h dinspre NV, temperatura maximă poate atinge 35 de grade Celsius, iar cea minimă va fi de 19 grade Celsius. Sunt șanse reduse să cadă precipitați.
Vremea în Cluj-Napoca
În Cluj, vremea va fi călduroasă, indicele UV va fi de 8 din 11, iar vântul va sufla cu 14 km/h dinspre NV. Temperatura maximă va fi de 28 de grade Celsius, iar cea minimă de 15 grade Celsius. Sunt reduse șanse să cadă precipitații.

