3dots.ro

S-a aflat cauza morții lui Mihai, românul de 39 de ani care era șofer de TIR în Italia. Soția e devastată: „Am vorbit toată dimineața și erai bine”

S-a aflat cauza morții lui Mihai, românul de 39 de ani care era șofer de TIR în Italia. Soția e devastată: „Am vorbit toată dimineața și erai bine”

Un șofer de TIR român, Mădălin Mihai Ghibuși, a murit la vârsta de 39 de ani în Italia. Decesul a survenit joi, 30 octombrie, în timp ce bărbatul se afla la volan, efectuând o cursă de transport. Acesta era căsătorit și avea o fiică, iar lucra în transport internațional pentru a-și întreține familia.

Potrivit primelor informații, cauza morții ar fi fost un infarct suferit în timp ce conducea. Echipajele medicale sosite la fața locului nu au mai putut face nimic pentru a-i salva viața.

Vestea a fost confirmată și de colegii săi, care au transmis un mesaj pe rețelele de socializare: „Din păcate, colegul și bunul nostru prieten a plecat mult prea devreme în ultima lui cursă, însă nu a mai ajuns la destinație. A suferit un infarct în Italia care i-a fost fatal”.

Mădălin Mihai Ghibuși a lăsat în urmă o soție și o fiică. Partenera sa de viață a publicat un mesaj pe Facebook, în care a menționat că a vorbit cu el în dimineața tragediei și că părea să fie în stare bună.

„Ne-ai lăsat singure și ai plecat de lângă noi, am vorbit toată dimineața și erai bine… Inima mea, soțul meu…” , a scris soția lui Mihai, pe Facebook.

Familia se confruntă acum cu dificultăți financiare legate de repatrierea trupului neînsuflețit și a lansat un apel public pentru sprijin, costurile fiind ridicate.

Soția bărbatului a publicat detaliile unui cont bancar pentru cei care doresc să ajute. „Promit că voi face tot posibilul să te aducem acasă, puiul meu, cu ajutorul oamenilor buni care sunt alături de noi. Orice ajutor contează să îmi pot aduce soțul înapoi acasă🖤

Ștefania Codruța Ghibuși

RO36 REVO 0000 1819 0896 9184

REVOROBB”, a transmis aceasta.

Powered by VA Labs