scenariu toma caragiu
La ora destăinuirilor, Mircea Diaconu a vorbit despre marele și regretatul actor Toma Caragiu …
Mircea Diaconu era unul dintre tinerii debutanți apreciați de Caragiu.
”I-a spus tatei: «Nu mi-l dai mie? Dă-mi-l mie!». «Cum să ți-l dau, domle, așa mare?! Eu stau cu el, îl cresc, acum să ți-l dau de-a gata?», i-a răspuns tatăl meu, un om splendid”.
Într-o bună zi, de vară, le-am spus colegilor de teatru că a doua zi nu voi putea ajunge la muncă. Urma să se însoare frate-miu.
Ca atare, eram invitat să merg la nuntă, ba chiar să-l și ajut puțin înainte, ca treburile să iasă cât mai bine. Nu se mai punea problema de repetiții.
Toma Caragiu, aparent dezinteresat de subiect, a dorit totuși să afle un amănunt absolut banal. A vrut să știe cum se numea restaurantul cu pricina, unde urma să aibă loc fericitul eveniment.
Era un restaurant mic de cartier. Nici nu știam pe dinafară numele restaurantului, dar, în fine l-am aflat și i l-am spus. Toma Caragiu, care a fost toată viața lui un om foarte cald și foarte empatic, mi-a mulțumit și a plecat în treaba lui.
A doua zi, șoc! Nu voi uita niciodată. Nunta era cam pe la jumătate, când pe ușa restaurantului a intrat nimeni altul decât Toma Caragiu. M-a salutat, s-a așezat lângă miri. Și a stat de vorbă cu ei câteva ore bune.
Fratele meu și soția lui mai au și astăzi cadoul de nuntă primit de la marele Toma Caragiu. E vorba despre o statuetă de lemn, la care ai mei privesc și astăzi ca la sfintele moaște. Așa era Caragiu!
Făcea lucrurile doar de dragul de a le face. Nu epata, nu arăta cu degetul! Dacă el simțea nevoia să facă un anume lucru, apoi nimeni și nimic nu-l puteau împiedica!”
Actorul a vorbit și despre momentul în care Toma Caragiu a fost părăsit de soție, moment în care toate spectacolele de la teatru au fost anulate. Chiar dacă suferea enorm, maestrul nu și-a împărtășit niciodată sentimentele cu colegii de breaslă.
„La filmări, în vremea aceea, nu aveai timp de nimic altceva decât de muncă. Nu conta că era vorba despre o piesă de teatru sau un film.
Doar o situație cu totul specială, te putea scoate din această structură, slujire aparte a meseriei noastre. Mi s-a întâmplat tot cu Toma Caragiu!
Într-o seară, mă aflam pe fostul Bulevard 6 Martie, întorcându-mă spre mica mea cameră închiriată de la teatru. La un moment dat am simțit o mână pe umăr. Era Toma Caragiu!
M-a întrebat dacă mă supăr dacă facem câțiva pași împreună și m-am simțit purtat spre Facultatea de Drept. Apoi, la capătul bulevardului, care nu e deloc scurt, a schimbat mâna și umărul meu și am urcat spre Universitate, acolo unde locuia în zona Naționalului.
Ne-am despărțit destul de târziu în noapte și a doua zi când am ajuns la teatru, am văzut că toate spectacolele cu , cea regizată de Liviu Ciulei, fuseseră anulate.
Motivul? Toma Caragiu avea o problemă personală. Fusese părăsit de soție, dar cu o noapte înainte vorbiserăm despre câte în lună și în stele, dar nimic, absolut nimic, despre asta! Așa era Toma Caragiu!
Și-a adus aminte de un moment hazliu al unui dialog între tatăl său și celebrul Toma Caragiu, coleg, printre altele, în „Actorul și sălbaticii” (1975):
