3dots.ro

Scos din flăcări în ultima secundă! Un tânăr de 19 ani a văzut moartea cu ochii. Mașina a ars ca o torță pe Centură

Scos din flăcări în ultima secundă! Un tânăr de 19 ani a văzut moartea cu ochii. Mașina a ars ca o torță pe Centură

Un incident rutier deosebit de grav a avut loc în noaptea de duminică spre luni pe Centura Capitalei, în județul Ilfov. Un autoturism condus de un tânăr de 19 ani a părăsit partea carosabilă și s-a izbit violent de un stâlp, moment în care vehiculul a fost cuprins de flăcări.

Evenimentul a fost raportat imediat după miezul nopții, la kilometrul 28 al Drumului Național de Centură a Bucureștiului (DNCB), pe sensul de mers dinspre Popești-Leordeni către Glina. Din primele verificări efectuate de autorități, se pare că viteza neadaptată a condus la pierderea controlului asupra direcției de deplasare.

Impactul a fost urmat de un incendiu puternic, însă victimele au fost salvate la timp datorită intervenției prompte a celorlalți participanți la trafic. Martorii au acționat rapid și au reușit să îi extragă pe toți ocupanții din mașină, inclusiv pe cei doi pasageri care rămăseseră blocați, cu doar câteva clipe înainte ca focul să mistuie integral autovehiculul, scrie ziarobiectiv.ro.

La locul accidentului au fost mobilizate echipaje de pompieri pentru lichidarea incendiului și mai multe ambulanțe pentru acordarea primului ajutor. Testarea conducătorului auto cu aparatul etilotest a indicat un rezultat negativ, confirmând că acesta nu consumase băuturi alcoolice.

Tote persoanele aflate în mașină, inclusiv șoferul, au fost preluate de medici și transportate de urgență la spital pentru îngrijiri de specialitate. Polițiștii din Ilfov au demarat o anchetă și au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă. Cercetările sunt coordonate de un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Cornetu pentru a se stabili cu exactitate toate împrejurările producerii accidentului.

Powered by VA Labs