Secretul sărutului sub vâsc! Ce se întâmplă dacă faci asta de Revelion. Detaliul care îți schimbă viața amoroasă
Tradiția sărutului sub vâsc, un simbol central al sărbătorilor de iarnă, își are originile în mitologia nordică, fiind strâns legată de legenda zeului Baldur, simbol al luminii și al purității. Potrivit informațiilor publicate de Libertatea, Baldur era fiul zeiței Frigg și al lui Odin. Pentru a-și proteja copilul după ce a avut premoniții despre moartea acestuia, Frigg a cerut tuturor elementelor și creaturilor pământului să jure că nu îl vor răni, însă a omis vâscul, considerându-l o plantă mult prea insignifiantă pentru a reprezenta un pericol.
Profitând de această vulnerabilitate, vicleanul zeu Loki l-a păcălit pe Hod, fratele orb al lui Baldur, să arunce în acesta cu o suliță confecționată din lemn de vâsc. Lovitura a fost fatală, însă legenda spune că durerea mamei sale a produs un miracol: lacrimile lui Frigg s-au transformat în bobițele albe ale plantei, iar Baldur a fost readus la viață, demonstrând astfel puterea nemărginită a iubirii.
Din punct de vedere istoric, sărutul sub vâsc a fost corelat inițial cu Saturnaliile organizate de greci și mai târziu cu vechile ritualuri de nuntă, devenind ulterior o tradiție de Crăciun. Obiceiul stipula că nicio fată care se afla sub o ramură de vâsc nu putea refuza un sărut, acest gest fiind sinonim cu pacea și iubirea. Se credea că tinerele care rămâneau nesărutate vor avea ghinion în plan sentimental și nu se vor căsători în anul ce urma.
Tradiția mai precizează că, după fiecare sărut, cuplurile trebuie să desprindă câte o bobiță din ramura de vâsc. În momentul în care toate fructele au fost culese, ritualul sărutului se oprește, pentru a nu atrage pierderea norocului în dragoste. Din acest motiv, este recomandată achiziționarea unor crenguțe cât mai bogate în bobițe albe, gestul fiind considerat o garanție pentru o relație fericită și de lungă durată.
Vâscul alb (Viscum album L.) este descris botanic ca o plantă semi-parazită, veșnic verde, care crește adesea pe pomi precum mărul, părul sau plopul. Conform datelor furnizate de naturalherbs.ro, această plantă poate trăi până la 70 de ani și poate forma tufe sferice cu diametre de până la trei metri. Este esențial ca acesta să nu fie confundat cu vâscul de stejar (Loranthus europaeus L.), care are bobițe de un galben închis, este o plantă foioasă și nu deține aceleași proprietăți curative.
Fructele vâscului alb apar în intervalul noiembrie-decembrie, sunt rotunde și au o consistență cleioasă. Deși sunt foarte apreciate de păsări precum pițigoii sau sturzii, bobițele sunt toxice pentru consumul uman. Un amănunt interesant este faptul că semințele plantei nu pot germina în pământ sau în apă, ci se dezvoltă exclusiv pe ramurile arborilor gazdă.
Pe lângă simbolistica de Crăciun, planta este recunoscută din antichitate pentru calitățile sale medicinale. O veche legendă babiloniană susținea chiar că vâscul are efecte afrodisiace, femeile singure utilizând crenguțele pentru a-și „lega” simbolic viitorii parteneri. În prezent, este considerat un „gardian” al armoniei spirituale în cămin.
Cunoscut și sub denumirea de „crenguța de aur”, vâscul este păstrat în case până după Revelion pentru a proteja locuința. În Franța, se menține cu rigoare obiceiul ca îndrăgostiții să se sărute sub vâsc pe data de 1 ianuarie, acest ritual fiind considerat un semn de bun augur pentru stabilitatea și fericirea cuplului pe parcursul întregului an.
