Finaliștii Asia Express nu se luptă pentru 30.000 de euro. Suma reală pe care o vor câștiga în această seară

Sezonul 8 al emisiunii Asia Express ajunge la final în această seară, 12 noiembrie, de la ora 20:30. Echipele formate din Alexandru Ion – Ștefan Floroaica și Gabriel Tamaș – Dan Alex se vor confrunta în ultima etapă a competiției, desfășurată în Coreea de Sud, pentru un premiu majorat la 35.000 de euro.
Suma inițială pusă în joc pentru câștigători era de 30.000 de euro, la fel ca în sezoanele precedente. Majorarea premiului a fost determinată de participarea specială, într-o etapă anterioară, a lui Cătălin Bordea și Nelu Cortea, câștigătorii sezonului trecut.
Cei doi au concurat timp de o săptămână în etapa a șasea, unde a fost introdusă o miză suplimentară de 10.000 de euro. Conform regulamentului special, pentru fiecare joc de amuletă sau imunitate câștigat, Bordea și Cortea primeau 2.500 de euro, iar în cazul unei înfrângeri, aceeași sumă era adăugată la premiul final al competiției.
În urma participării lor, Cătălin Bordea și Nelu Cortea au câștigat două probe, obținând astfel 5.000 de euro. Restul de 5.000 de euro, corespunzători celorlalte două probe, au fost transferați către premiul cel mare, ridicându-l de la 30.000 la 35.000 de euro. Pe lângă această sumă, echipa câștigătoare va primi și banii strânși din amuletele câștigate pe parcursul concursului.

