3dots.ro

Tragedia neștiută a lui Nea Marin! A rupt tăcerea despre fiul pe care l-a pierdut: „Nu am trecut ușor”

Tragedia neștiută a lui Nea Marin! A rupt tăcerea despre fiul pe care l-a pierdut: „Nu am trecut ușor”

Deși este o prezență constantă pe micile ecrane prin producții precum „Poftiți pe la noi” sau „Splash! Vedete la apă”, Marin Barbu a ales să își protejeze familia de atenția publică. Cunoscut de telespectatori drept Nea Mărin, coregraful a oferit recent detalii rare despre viața sa privată, rememorând momentele dramatice prin care a trecut după decesul fiului său, cu mulți ani în urmă.

Vindecarea a venit treptat, artistul găsindu-și alinarea alături de soția sa, Mioara, și ulterior prin nașterea celor două fiice. Despre acea perioadă neagră din viața sa, Marin Barbu a precizat:

„Nu am trecut ușor, dar împreună cu Mioara mea am depășit acest moment, iar Dumnezeu ne-a binecuvântat cu venirea Larisei, care a alinat mult din acea rană.”

În prezent, vedeta se bucură din plin de rolul de bunic. Marin Barbu a mărturisit într-un interviu pentru Viva că nepoții săi – Ana Maria, Darius Andrei și Mateas – reprezintă acum prioritatea absolută a familiei, recunoscând că le face toate poftele.

„Iubirea față de nepoții mei este total diferită față de fete. Ana Maria, Darius Andrei și mezinul Mateas Mihail, fiul Larisei, sunt centrul Universului acum pentru noi. Cedez extraordinar de ușor în fața dorințelor lor. Darius și Ana locuiesc cu mine, iar Mateas vine aproape în fiecare weekend la noi. Am mare noroc să îi am aproape!”, a declarat acesta.

În ceea ce privește relația cu fiicele sale, Nea Mărin se declară un tată mândru. Larisa a ales să ducă tradiția mai departe, lucrând alături de el în domeniul artistic și gestionând împreună o școală de dans folcloric.

„Așa este, în cazul Larisei, așchia a sărit foarte aproape de trunchi! Nu e ușor să lucrăm împreună, dar este extraordinar de productiv, de înălțător pot spune. Sunt foarte mândru de întregul ei palmares, de felul în care a ridicat și conduce această școală, pentru că nu e deloc simplu, mai ales că este prima școală de dans popular din România. Sunt foarte mândru de modul în care s-a conectat și a legat prietenii cu sute de oameni, de faptul că împreună cu ceilalți profesori din școală a creat o rețea de socializare vie, în aceste vremuri în care mai totul se petrece în mediul online”, explică artistul.

Pe de altă parte, cea de-a doua fiică, Dana, a ales o carieră în mediul corporatist, ocupând o funcție de conducere într-o bancă, lucru care îi aduce multă satisfacție tatălui său.

„Dana este partea serioasă și foarte conștiincioasă a familiei. Ea lucrează în domeniul bancar de zeci de ani și are o funcție de conducere care de cele mai multe ori o consumă, dar când finalizează un proiect și ne povestește, i se luminează chipul.”, a adăugat coregraful, potrivit informațiilor preluate de România TV.

Referitor la principiile de viață pe care a încercat să le transmită copiilor săi, vedeta a pus accent pe sinceritate și asumare.

„I-am învățat să fie mereu cinstiți, să nu mintă, ce nu știu sigur să nu vorbească. Mereu am considerat că e mai bine să spui „nu știu încă’, decât să spui ceva pe care nu ești sigur, iar asta le-am indus și lor.”, a conchis Marin Barbu.

Powered by VA Labs