TRAGEDIE imensă! Ce a făcut un bărbat în casa fostei iubite înainte să moară. Polițiștii au rămas muți de uimire

Un bărbat în vârstă de 68 de ani și-a pierdut viața în urma unui incendiu izbucnit într-o locuință din comuna Ungheni, evenimentul fiind semnalat autorităților prin Serviciul Național Unic Apeluri de Urgență 112.
La locul incidentului au intervenit primele echipaje din cadrul Secției de Poliție Rurală Buzoești, investigația fiind ulterior preluată de polițiștii de investigații criminale de la Poliția Orașului Costești. Victima a fost găsită în interiorul imobilului, fiind scoasă în stare de inconștiență.
În ciuda manevrelor de resuscitare aplicate, medicii au constatat decesul bărbatului. Din primele verificări a reieșit faptul că acesta era fostul concubin al proprietarei casei și părăsise domiciliul respectiv în cursul anului 2024, relatează Ziar Obiectiv.
Oamenii legii au demarat o anchetă pentru a stabili toate circumstanțele producerii tragediei. S-a întocmit un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de distrugere prin incendiere și ucidere din culpă, cercetările fiind coordonate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Costești.

