Tragedie! O persoană a murit pe loc și o alta se zbate între viață și moarte! Accident înfiorător!.

Un grav accident de circulație, soldat cu decesul unei persoane și rănirea altor două, a avut loc duminică seara în localitatea Făurești din județul Maramureș. În urma impactului violent, autoturismul implicat a fost cuprins de flăcări pe un drum local.
Echipajele de urgență au fost alertate prin 112 și s-au deplasat la fața locului. Intervenția a fost asigurată de pompierii de la Detașamentul Baia Mare, care au mobilizat două autospeciale de stingere, un echipaj de descarcerare, alături de două ambulanțe de la Serviciul de Ambulanță Județean Maramureș. Deși incendiul a fost stins rapid, intervenția a fost dificilă din cauza violenței impactului.
Conform datelor comunicate de ISU Maramureș, o persoană a fost găsită fără semne vitale, iar medicii au constatat decesul acesteia la locul accidentului. O a doua victimă se afla în stop cardio-respirator, personalul medical aplicând imediat manevrele de resuscitare. A treia persoană implicată era conștientă și cooperantă. Supraviețuitorii au fost preluați și transportați la Spitalul Județean de Urgență din Baia Mare pentru a primi îngrijiri medicale.
În urma coliziunii, o conductă de gaz situată în proximitatea drumului a fost avariată, ceea ce a creat un pericol iminent de explozie. A fost necesară intervenția de urgență a echipelor de la compania de distribuție a gazelor, care au oprit alimentarea și au remediat defecțiunea, înlăturând astfel riscul producerii unui dezastru.
Polițiștii rutieri au deschis o anchetă pentru a elucida cauzele exacte care au dus la producerea accidentului. Printre primele ipoteze luate în calcul de anchetatori se numără viteza neadaptată la condițiile de drum sau pierderea controlului direcției pe un carosabil umed.

