TRAGEDIE rutieră cu cinci tineri implicați, după ce mașina a ieșit de pe…

O tragedie rutieră a avut loc în noaptea de duminică spre luni pe DN 67D, în zona localității Rasovița din comuna Lelești, județul Gorj. Un adolescent de 16 ani și-a pierdut viața, iar alți patru tineri, cu vârste cuprinse între 14 și 19 ani, au fost răniți după ce mașina în care se aflau a ieșit de pe carosabil și s-a izbit violent de un gard.
Conform datelor publicate de StirileKanalD, autoturismul era condus de un tânăr de 18 ani. Din primele cercetări, se pare că șoferul a pierdut controlul volanului într-o succesiune de curbe, pe fondul neadaptării vitezei la condițiile de drum. În urma testării cu aparatul etilotest, rezultatul a fost negativ.
Autoritățile au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă, continuând investigațiile pentru a stabili circumstanțele exacte ale producerii accidentului.
„La data de 6 iulie 2026, în jurul orei 01.14, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Târgu Jiu au fost sesizați, prin apel 112, cu privire la producerea unui accident rutier pe DN 67D Rasovița, din comuna Lelești. Din primele verificări efectuate la fața locului de către polițiști a reieșit că un tânăr de 18 ani, din municipiul Târgu Jiu, în timp ce conducea un autoturism, pe DN 67D, din direcția Runcu către Târgu Jiu, într-o succesiune de curbe, nu ar fi adaptat viteza la condițiile de drum, ar fi părăsit partea carosabilă și ar fi intrat în coliziune cu un gard. În urma impactului, conducătorul auto și trei pasageri, cu vârste de 19 ani, din comuna Runcu, respectiv de 14 ani și 17 ani, ambii din comuna Runcu, au suferit leziuni și au fost transportați la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale. De asemenea, un alt pasager, un tânăr de 16 ani, din municipiul Târgu Jiu, aflat în stop cardio-respirator la sosirea echipajelor de intervenție, a fost supus manevrelor de resuscitare, însă, din nefericire, a fost declarat decedat. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. În cauză s-a întocmit dosar penal, cercetările fiind continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă”, au transmis reprezentanţii IPJ Gorj.
În momentul producerii accidentului, doi pompieri aflați în timpul liber, sergent-major Drăgoță Bogdan și sergent-major Firiza Andrei, au intervenit imediat pentru a acorda primul ajutor victimelor, până la sosirea echipajelor specializate.
„Noaptea trecută, un grav accident rutier a zguduit satul Rasovița, comuna Lelești. Primii care au ajuns lângă autoturismul distrus au fost doi tineri pompieri gorjeni aflați întâmplător în trafic. Sergent-major Drăgoță Bogdan și sergent-major Firiza Andrei, încadrați la Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Barbu Catargiu” al Județului Ialomița, au înțeles dintr-o singură privire gravitatea situației. În autoturism se aflau cinci tineri, dintre care patru erau încarcerați. În acele clipe apăsătoare, când fiecare secundă poate înclina balanța dintre viață și moarte, cei doi au făcut tot ceea ce le-a stat în putință până la sosirea colegilor noștri din cadrul Detașamentului de Pompieri Tg-Jiu și a echipajelor medicale. Au evaluat situația, au încercat să ajungă la victime și au rămas acolo, alături de ele, până când intervenția a fost preluată de forțele specializate. Din păcate, pentru unul dintre tineri, un băiat de numai 16 ani, lupta pentru viață s-a încheiat mult prea devreme. În ciuda tuturor eforturilor depuse de salvatori și de echipajele medicale, acesta nu a mai putut fi salvat. Gândurile noastre se îndreaptă către familia și cei dragi ai acestuia, cărora le transmitem sincere condoleanțe. Drăgoță Bogdan are 23 de ani, este originar din municipiul Târgu Jiu și își desfășoară activitatea la Detașamentul de Pompieri Urziceni din anul 2023. Firiza Andrei are 21 de ani, este originar din comuna Runcu și este încadrat la Stația de Pompieri Fetești din anul 2024. Deși și-au construit cariera în județul Ialomița, sufletul lor a rămas acasă, în Gorj, iar în noaptea trecută, tot acasă au fost, acolo unde era cea mai mare nevoie de ei. Pompier nu ești doar în timpul serviciului! Pompier ești atunci când alegi să întinzi o mână unui om aflat în suferință, indiferent de oră, de loc sau de împrejurări! Bogdan și Andrei au demonstrat că această meserie nu se termină odată cu programul de lucru. Ea se poartă în suflet. Respect pentru cei doi colegi! Respect pentru toți cei care aleg să fie sprijin atunci când speranța pare că se pierde”, transmite ISU Gorj.

