3dots.ro

Sfârșit tragic pentru un bărbat din Argeș, prăbușit într-o râpă. De ce cred polițiștii că nu a fost un simplu accident

Sfârșit tragic pentru un bărbat din Argeș, prăbușit într-o râpă. De ce cred polițiștii că nu a fost un simplu accident

Un bărbat în vârstă de 65 de ani a murit după ce s-a prăbușit într-o râpă în localitatea Rucăr, județul Argeș. Alarma a fost dată de martori, care au anunțat autoritățile după ce au văzut victima căzând de la o înălțime de câțiva metri.

La fața locului s-au deplasat de urgență un echipaj de pompieri și o ambulanță a Serviciului Județean Argeș. Salvatorii l-au găsit pe bărbat în stop cardiorespirator.

Personalul medical a început imediat manevrele de resuscitare, însă eforturile au fost zadarnice, fiind nevoiți să declare decesul.

Polițiștii au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă și continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate împrejurările în care s-a produs accidentul.

„Sesizare persoană căzută într-o rapă, în comuna Rucăr, satul Săticul de Sus. Intervin pompierii de la Detașamentul Câmpulung cu o autospecială, alături de un echipaj SAJ. Este vorba despre o persoană de sex masculin, în vârstă de aproximativ 65 de ani, care se află în stop cardio respirator. În aceste momente, personalul echipajului medical îi aplică manevre de resuscitare. Din nefericire, persoana nu a răspuns manevrelor de resuscitare, fiind declarată decedată.” potrivit ISU Argeș.

Powered by VA Labs