Un nou CICLON aduce ploi torențiale și VIJELII chiar începând de…

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) avertizează că România va fi traversată de un ciclon care va aduce o răcire semnificativă, precipitații abundente și fenomene meteo extreme. Elena Mateescu, directorul general al instituției, a explicat la Antena 3 CNN că instabilitatea atmosferică se va accentua de sâmbătă și va persista cel puțin până la jumătatea săptămânii viitoare.
Înainte de instalarea masei de aer rece, meteorologii prognozează o scurtă perioadă de încălzire. Joi și vineri, valorile termice vor fi în creștere în toată țara, atingând praguri de vară în anumite regiuni, inclusiv în Capitală.
„Astăzi și mâine contăm pe temperaturi ușor în creștere față de zilele anterioare. Astăzi, un ecart în întreaga țară între 14 până la 21 de grade. Mâine deja 19-25 de grade, inclusiv în Capitală, o maximă în jurul a 24-25 de grade. În următoarele două zile vor mai fi posibile și precipitații la nivel local. Din punctul de vedere al candidaților, valori de 10-15 litri pe metru pătrat, vânt cu intensificări ușoare”, a declarat Elena Mateescu pentru sursa citată.
Ploi torențiale și risc de grindină în mai multe regiuni
Schimbarea radicală a vremii va începe de sâmbătă, când instabilitatea se va resimți puternic, în special în jumătatea de sud a țării. Specialiștii ANM prevăd cantități importante de apă și fenomene severe care se pot extinde pe arii largi.
Conform prognozei, de sâmbătă temperaturile vor oscila între 20 și 27 de grade Celsius, însă acest context termic va favoriza apariția vijeliilor și a căderilor de grindină, fenomene ce vor rămâne de interes până la data de 23 mai.
„Însă începând de sâmbătă, instabilitatea atmosferică se va accentua și pe fondul creșterii temperaturilor 20-27 de grade Celsius, posibil în sudul extrem, iar în jumătatea de sud a țării cantitățile de apă pot fi însemnate. Vorbim posibil și de vijelii și căderi de grindină, iar acest aspect al fenomenelor de instabilitate din punct de vedere meteorologic va fi de interes atât la finalul săptămânii, cât și pe parcursul săptămânii viitoare, cel puțin până la jumătatea acesteia, când în bună parte din țară precipitațiile vor fi prezente, aversele vor fi însemnate cantitativ, fie că vorbim la început de partea de jumătatea sudică a țării, apoi în vest, în sud, ulterior în jumătatea estică a țării. Așadar, o lună mai cel puțin până în jurul datei de 23 bogată în precipitații”, a mai precizat Elena Mateescu.
Trecere bruscă de la temperaturi de vară la ninsori la munte
România a experimentat deja fluctuații termice majore în ultimele zile. După un început de săptămână cu temperaturi de până la 26 de grade Celsius în sud, vremea a devenit brusc rece începând de miercuri, aducând ploi torențiale, vijelii și chiar ninsori în zonele montane.
Meteorologii avertizează că noul episod de instabilitate severă ar putea crea probleme în mai multe regiuni, din cauza volumului mare de precipitații prognozat pentru perioada următoare.

