3dots.ro

Vacanță transformată în coșmar în Tenerife. Un grup de 10 turiști, lovit de un val puternic în timp ce se plimba pe dig

Vacanță transformată în coșmar în Tenerife. Un grup de 10 turiști, lovit de un val puternic în timp ce se plimba pe dig

Trei persoane au decedat și alte 15 au fost rănite în Insulele Canare, ca urmare a unor furtuni puternice care au generat valuri de mari dimensiuni. Fenomenele meteorologice extreme au afectat mai multe zone de coastă, în special pe insula turistică Tenerife.

Unul dintre cele mai grave incidente s-a produs în orașul Puerto de la Cruz, situat pe coasta de nord a insulei Tenerife. Un grup format din 10 turiști care se plimbau în apropierea unui dig a fost surprins și luat de un val puternic.

Polițiștii și trecătorii au intervenit pentru a salva grupul, însă o femeie în vârstă de 79 de ani a intrat în stop cardiac și, în ciuda eforturilor de resuscitare, a decedat.

Ceilalți nouă turiști, printre care se numără și trei cetățeni francezi, au fost transportați la spital pentru îngrijiri medicale. Unii dintre aceștia au suferit răni grave.

Autoritățile au raportat, de asemenea, decesul altor doi bărbați, care au fost luați de valuri pe două plaje diferite de pe insulă.

Powered by VA Labs