3dots.ro

Val de ploi și ninsori în toată țara. Când se întorc temperaturile de 21 de grade

Val de ploi și ninsori în toată țara. Când se întorc temperaturile de 21 de grade

Vremea se schimbă radical în România, înregistrându-se diferențe de temperatură ce pot atinge 13 grade Celsius de la o zi la alta. Elena Mateescu, directorul general al Administrației Naționale de Meteorologie (ANM), a anunțat într-o intervenție pentru Digi24 că ploile vor acoperi majoritatea teritoriului și vor aduce cantități însemnate de apă, în timp ce la munte se vor semnala ninsori.

Potrivit meteorologilor, perioada următoare va fi marcată de instabilitate atmosferică la nivelul întregii țări, cu variații termice semnificative și episoade frecvente de ploaie în majoritatea zonelor.

Directorul ANM a detaliat prognoza pentru ziua de marți, subliniind discrepanțele termice dintre regiuni: „În noaptea care urmează, ninsorile vor fi prezente în toată zona montană. Este posibil să consemnăm strat de zăpadă chiar și în zonele mai joase de relief din partea centrală și estică a țării. Vor fi precipitații mixte. La ora 9:00, în această dimineață (n.r. marți), temperaturile cele mai coborâte sunt în regiunile nordice – 3 sau 4 grade, chiar 2 grade, în timp ce în sud-est consemnăm temperaturi de 14-16 grade Celsius. Iată că sunt valori și diferențe cu mai mult de 10 grade de la o regiune la alta, iar aceste diferențe vor fi de interes pe parcursul zilei de astăzi, pentru că în jumătatea nordică a țării deja masa de aer rece va determina temperaturi care nu vor depăși 8-10 grade Celsius, în timp ce în sud-est vor mai fi posibile valori ridicate, spre 19-20 grade Celsius”.

O informare meteorologică este în vigoare până joi dimineață la ora 10:00, vizând precipitații abundente cantitativ, ninsori în zonele montane, precipitații mixte și intensificări ale vântului. „Din punct de vedere al precipitațiilor, vorbim despre cantități care, prin acumulare, se vor situa între 20-20 și 5 litri pe metrul pătrat, izolat peste 30-40 de litri pe metrul pătrat. De altfel, informarea meteorologică rămâne în vigoare până joi dimineață, la ora 10:00 și vizează ploi importante cantitativ, ninsori la munte, precipitații mixte, dar și intensificări ale vântului – pentru că vântul în cea mai mare parte a țării va fi caracterizat de rafale în general cuprinse între 40-60 kilometri pe oră”, a precizat directorul ANM.

Nici Capitala nu va fi ocolită de vremea rea. Elena Mateescu a anunțat că în București: „Ne așteptăm la cantități de apă de 20-25 de litri pe metrul pătrat și la viteze ale vântului de 35-45 kilometri pe oră”.

Cu toate acestea, episodul de vreme severă nu va fi de lungă durată. Începând de joi, vremea se va îmbunătăți, iar temperaturile vor intra pe un trend ascendent.

„Veștile sunt bune, pentru că începând de joi deja temperaturile vor fi în creștere. Vorbim de temperaturi maxime între nouă până la 16 grade, pentru ca de vineri deja să putem consemna valori de 20-21 de grade în partea de sud a teritoriului și chiar la final de săptămână un ecart cuprins între 10 până la 19- 20 de grade Celsius”, a explicat Elena Mateescu.

Powered by VA Labs