Vestea momentului pentru 9 milioane de români! Cine scapă de scumpiri și va plăti mai puțin la curent din 2026

Începând cu 1 ianuarie 2026, facturile la energia electrică vor suferi modificări pentru toți consumatorii din România, pe fondul ajustării tarifelor de distribuție. În timp ce majoritatea regiunilor vor înregistra scumpiri ușoare, o anumită zonă a țării va beneficia de o reducere a prețurilor. Aceste schimbări sunt generate, în principal, de includerea unor costuri reglementate, cum este așa-numita „taxă pe stâlp”, în tarifele operatorilor.
George Niculescu, președintele Autorității Naționale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE), a explicat că această taxă are o pondere de aproximativ 1% în majorarea tarifelor de transport și distribuție. Potrivit oficialului, legislația în vigoare impune autorității să recunoască aceste costuri în structura tarifară a companiilor de profil, notează Redactia.ro.
Cea mai accentuată creștere a tarifelor va fi resimțită de clienții Delgaz Grid (grupul E.ON), unde prețul pentru distribuția la joasă tensiune va urca cu 9,8%, ajungând la aproximativ 388 lei/MWh. Această ajustare se va traduce într-o scumpire a facturii finale cu peste 4 bani/kWh, reprezentând un plus de circa 46,5 lei/MWh, cu TVA inclus.
În zona Bucureștiului și în celelalte arii deservite de Rețele Electrice România (grupul PPC), tariful de distribuție crește cu 8%, de la 294 lei/MWh la 317,4 lei/MWh. Pentru consumatorii din aceste regiuni, impactul va fi de aproximativ 3 bani/kWh, adică un cost suplimentar de 32,7 lei/MWh cu TVA inclus.
Pentru beneficiarii serviciilor Distribuție Energie Electrică România (grupul Electrica), impactul financiar va fi unul redus, tariful crescând cu doar 1,25%, până la nivelul de 355 lei/MWh. În acest caz, prețul final din factură se va majora cu mai puțin de 1 ban/kWh.
Singura regiune din țară unde tarifele vor scădea este cea operată de Distribuție Oltenia. Sub managementul grupului Macquarie, tariful de distribuție se va diminua cu aproximativ 8,3%, coborând la circa 333 lei/MWh. Această modificare va aduce o ieftinire de aproximativ 3 bani/kWh în facturile clienților din această zonă, conform datelor RTV.
Aproximativ 9 milioane de clienți de energie electrică vor fi vizați de noile tarife începând cu prima zi a anului 2026. Autoritățile precizează că diferențele de preț depind exclusiv de zona de racordare, iar ajustările reflectă costuri reglementate strict, fără a fi vorba despre decizii comerciale ale furnizorilor de energie.

