3dots.ro

Vizită cu final tragic la Castelul Bran. Un turist s-a prăbușit fără suflare pe o alee

Vizită cu final tragic la Castelul Bran. Un turist s-a prăbușit fără suflare pe o alee

Un turist italian, în vârstă de 55 de ani, a fost găsit fără suflare duminică, în curtea interioară a Castelului Bran. Incidentul s-a produs în jurul orei 13:30, când autorităţile au fost sesizate că o persoană a decedat în timp ce mergea pe o alee a monumentului istoric, scrie Mediafax.

Turistul italian se afla într-un grup de vizitatori din aceeași țară și, conform primelor informații, și-ar fi pierdut viața ca urmare a unei posibile afecțiuni medicale.

Polițiștii au întocmit un dosar penal pentru clarificarea circumstanțelor decesului. Corpul persoanei decedate a fost preluat și transportat de lucrători din cadrul Serviciului de Medicină Legală Brașov în vederea efectuării necropsiei și stabilirii cauzei exacte a morții.

Cercetările continuă sub coordonarea unui procuror desemnat din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Zărnești.

Powered by VA Labs