Franţa. Anchetă după decesul unui student la medicină, la 10 zile de la vaccinare: «Avea 1,7 litri de sânge în stomac»

24 Mar 2021 | scris de Monica Pavelescu

Autoritățile franceze au deschis o anchetă la cererea familiei unui student la medicină, în vârstă de 24 de ani, care a decedat la 10 zile după vaccinarea cu serul AstraZeneca.

Franţa. Anchetă după decesul unui student la medicină, la 10 zile de la vaccinare: «Avea 1,7 litri de sânge în stomac»

Un raport preliminar sugerează că decesul s-a produs în urma unor ”sângerări interne cauzate de tromboză“.

Paramedicii francezi, alertaţi de rudele studentului, l-au descoperit pe Anthony Rio decedat în apartamentul său din Nantes, pe 18 martie, la 10 zile după ce s-a vaccinat cu prima doză de AstraZeneca.

”Fratele meu avea o stare de sănătate perfectă. A avut o durere de stomac şi hotărâse să meargă la medic joi, dar nu a apucat, deoarece a fost găsit decedat în noaptea de miercuri spre joi“, a declarat fratele tânărului. 

”Fratele meu, dincolo de a fi cineva genial, a avut grijă de el. Era atent la ce mânca, făcea sport. Mai presus de toate, nu avea antecedente medicale, nici boală, nimic.

Avea o sănătate perfectă. Deci acest vaccin este singurul lucru de care ne putem agăţa pentru a înţelege ce s-a întâmplat“, a adăugat Kevin, fratele mai mare al studentului, potrivit Ouest-France.

”Medicii ne-au spus că Anthony avea 1,7 litri de sânge în stomac. Singura consolare este că a murit în somn. Ne agăţăm de asta: cel puţin nu a suferit“, a mai detaliat el.

Agenţia pentru Siguranţa Medicamentelor din Franţa a demarat şi ea o anchetă. 

Agenţia Europeană a Medicamentelor a decis că vaccinul Astrazeneca/Oxford este sigur şi eficient beneficiile depăşind riscurile, deşi nu exclude definitv o legătură cu cazuri rare de tromboză semnalate de unele ţări europene în cazul unor persoane vaccinate.

OMS a recomandat de asemenea continuarea campaniilor de vaccinare cu acest ser.


CLICK - Follow us on Google News