O specialistă în metalurgie a recunoscut că a falsificat, timp de zeci de ani, sute de teste ale oțelului folosit la construcția submarinelor americane

10 Noi 2021 | scris de Cristina Romanescu

O specialistă în metalurgie a recunoscut că a falsificat aproximativ 240 de teste privind calitatea oțelului folosit la constucția submarinelor americane, relatează BBC.

O specialistă în metalurgie a recunoscut că a falsificat, timp de zeci de ani, sute de teste ale oțelului folosit la construcția submarinelor americane

Procurorii spun că Elaine Marie Thomas, în vârstă de 67 de ani, a certificat rezultate fals pozitive pentru testele de rezistență în cel puțin 240 de cazuri, între 1985 și 2017. Autoritățile nu au dezvăluit însă ce nave au fost afectate.

Nu există, pe de altă parte, niciun indiciu că vreo carenă de submarin ar fi avut probleme.

Potrivit procurorilor, Elaine Marie Thomas, din Auburn, Washington, a fost director la o turnătorie din Tacoma care furniza piese turnate din oțel, folosite de contractorii Marinei pentru a face corpuri de submarine.

Turnătoria a fost achiziționată de producătorul Bradken în 2008, potrivit rechizitoriului. Nu există dovezi că conducerea companiei ar fi fost la curent cu frauda până în mai 2017. La acel moment, spun procurorii, un angajat al laboratorului a aflat că cardurile de testare au fost modificate și că mai existau și alte discrepanțe în documentație.

Procurorii au spus că testele falsificate ”reprezintă un procent substanțial din materialele turnate pe care Bradken le-a produs pentru Marina SUA”.

În 2020, Bradken a fost de acord să plătească 10,9 milioane de dolari, ca parte a unui acord cu justiția americană.

Marina a luat măsuri pentru a asigura exploatarea în siguranță a submarinelor afectate, ceea ce a dus la o creștere a costurilor, potrivit procurorilor.

Thomas, care a pledat vinovată, a spus că în unele cazuri a falsificat testele pentru că i s-a părut ”stupidă” cerința Marinei americane de a efectua teste la minus 70 de grade Celsius.

Avocatul ei, John Carpenter, a arătat, într-o declarație depusă în instanță, că Thomas ”a sărit etape” și a dat ”rapoarte greșite”.

”Doamna Thomas nu a intenționat niciodată să compromită integritatea vreunui material și este mulțumită că testele guvernului nu sugerează că integritatea structurală a vreunui submarin a fost compromisă”, potrivit avocatului.

Thomas riscă până la 10 ani de închisoare și o amendă de un milion de dolari.


CLICK - Follow us on Google News