Managerul spitalului Victor Babeș: «A început transmiterea comunitară a infecției cu noul coronavirus»

21 Mar 2020 | scris de Monica Pavelescu

Emilian Ioan Imbri, managerul spitalului "Victor Babeș", a declarat la postul de televiziune Realitatea Plus că infecția cu noul coronavirus a început să fie transmisă comunitar.

Managerul spitalului Victor Babeș: «A început transmiterea comunitară a infecției cu noul coronavirus»

Transmisia comunitară înseamnă că o persoană contractează virusul fără ca ancheta epidemiologică să poată identifica în cazul său sursa infecției.

"Eu vă spun că oficial s-a anunțat că a început transmiterea comunitară a acestei infecții. Transmiterea comunitară înseamnă că nu mai contează dacă ai fost contact cu cineva care este pozitiv, nu mai contează dacă ai fost contact cu cineva care a venit din Spania, Italia, Grecia și așa mai departe.

Boala a început să se transmită deja de la persoană la persoană, pentru că, contacții nu au știut că au fost contacți și a început să se transmită și tu ești liniștit la masă, ești liniștit în tramvai... Transmiterea comunitară este îngrozitor de rapidă și se va vedea în zilele de urmează", a declarat Emilian Ioan Imbri.

"Transmitere comunitară înseamnă, vedeți ce se întâmplă în spitale, adică un pacient care este în spital și accidental intră în contact cu cel de pe patul de lângă.

Infecția comunitară înseamnă deja panică o panică în rândul spitalelor și al medicilor și înseamnă o frică atât de mare de această infecție, pe care eu vă spun că nu o înțeleg, la medici cel puțin, dar este atât de mare.

Fac apel la toți medicii din țara românească să nu fugă, să nu refuze să trateze de cei care au nevoie de ei, chiar dacă în sinea lor, în sufletul lor simt o frică", a completat el.

Transmiterea comunitară înseamnă măsuri mai aspre?
"Așa ar trebui. A apărut zilele trecute un document neoficial care spune că nu trebuie să mai circulăm, un ordin de restricție mai exact, al persoanelor și al vehiculelor și mai apoi a fost declarat că era doar un material de lucru.

M-am bucurat că există în lucru un astfel de material și mă uitam ușor mirat la cei din jurul meu care spuneau: "Vai, ce bine că a fost doar un material de lucru! Cum pot să ne oprească nouă ieșirea?!" Ai o ușoară amăreală, tristețe când auzi asta. M-aș bucura ca acest material de lucru să devină un material real și mult mai drastic decât a apărut el", a mai declarat Emilian Imbri la Realitatea Plus.