România ar vrea să şteargă datoria istorică a Cubei, în schimbul vaccinului anti-cancer

24 Iul 2019 | scris de Anita Raicu

Ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, a propus oficial Cubei compensarea datoriei istorice faţă de România, în schimbul tratamentului anti-cancer pe care îl dezvoltă această ţară, arată un document oficial al Ministerului Finanţelor.

România ar vrea să şteargă datoria istorică a Cubei, în schimbul vaccinului anti-cancer

În data de 2 decembrie 2018, Eugen Teodorovici şi ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, au efectuat o vizită în Cuba, controversată la acea vreme. Potrivit documentului, ”ministrul Teodorovici a precizat că scopul vizitei este de a debloca problema datoriei Cubei faţă de România şi de a identifica proiecte comune de cooperare în domeniul economic şi al sănătăţii”.

Ministrul Finanţelor a propus ”să fie valorificate unele facilităţi medicale şi de cercetare din ţara noastră prin realizarea unor proiecte comune în domeniul oncologiei, diabetologiei şi famaceutic, care să permită României să realizeze venituri compensatorii faţă de datoria Cubei şi să găsească soluţii pentru tratamentele contra cancerului”, indică documentului.

În acest sens s-a agreat constituirea unui grup de lucru, la nivel tehnic, care va analiza posibilităţile de cooperare în domeniul medical şi farmaceutic.

”În condiţiile în care partea cubaneză va fi de acord cu propunerea de cooperare în domeniul medical şi alte domenii identificate de ambele părţi, va fi necesar să se identifice o soluţie din punct de vedere juridic, astfel încât operaţiunea respectivă să fie luată în considerare ca o compensare a datoriei Republicii Cuba faţă de România, cu respectarea legislaţiei în vigoare din România privind reglementarea drepturilor valutare provenite din activitatea de comerţ exterior şi cooperare economică internaţională desfăşurată înainte de 31 decembrie 1989 şi din conturile de cliring şi barter. În acest sens, este necesară clarificarea poziţiei autorităţilor cubaneze”, susţine Ministerul Finanţelor.

Cu toate acestea, se pare că autorităţile din Cuba vor să menţină problema datoriei separat de eventuale colaborări cu România. ”Ulterior vizitei ministrului Teodorovici în Cuba, în cadrul unei întâlniri cu ambasadorul României, vice-preşedintele Cabrisas a arătat că partea cubaneză doreşte să se menţină linia de separaţie între problema datoriei Cubei faţă de România şi cooperarea bilaterală”, mai arată documentul Finanţelor.

Cuba avea la finalul anului trecut o datorie neplătită către România de 1.522.725.577,78 ruble transferabile, în contul exporturilor derulate de ţara noastră înainte de 31 decembrie 1989. Aceasta a crescut faţă de anul 2017, când se situa la 1.488.797.459,06 ruble transferabile.

Cu toate acestea, Cuba a refuzat dintotdeauna plata acestei datorii, considerând-o ştearsă din momentul în care rublele transferabile nu au mai existat. „Politica actuală a guvernului cubanez este de ştergere în totalitate a datoriilor exprimate în ruble transferabile, având în vedere că această monedă nu mai există”, arată documentul Guvernului.

Ca propunere de rezolvare a situaţiei, Ministerul Finanţelor a sugerat că ”ministerele abilitate vor stabili modalitatea de abordare în continuare a subiectului datoriei Cubei faţă de România şi următoarele căi de acţiune în susţinerea demersului de reglementare a acesteia”.