3dots.ro

Experiență de coșmar pentru zeci de români, într-o excursie în Bulgaria

Experiență de coșmar pentru zeci de români, într-o excursie în Bulgaria
Din articol:

O constănțeancă a povestit experiența nefericită pe care a trăit-o alături de alți 50 de turiști români care au ales să facă o excursie de o zi în Bulgaria: au ratat Festivalul Trandafirilor, unde voiau să ajungă, și au stat nemâncați timp de 14 ore.

Întâmplarea a fost relatată pe grupul de Facebook ”Mămici Constănțene”.

”Astăzi vă povestesc despre excursia din Bulgaria, la Festivalul Trandafirilor de la Kazanlak. Am plecat pe 4 iunie a.c., cu agenția de turism, într-o excursie ce s-a dovedit a fi un coșmar.

Scriu aceste rânduri că nimeni să nu achiziționeze pachete turistice de la această agenție.

În oferta de pe Facebook totul sună promițător așa că la 6,00 dimineața, 50 de persoane am urcat în autocar cu destinația Kazanlak. Deși festivalul se desfășura dimineața, până în jurul orei 14,00, noi am ajuns la ora 16,00, drept pentru care obiectivul principal al excursiei a fost ratat.

Dezamăgiți, am plecat spre cel de-al doilea obiectiv din program, unde am ajuns la 17,30, dar la destinație surpriză. Distileria DAMASCENA era închisă pentru că am ajuns prea târziu.

Obosiți, supărați și nemâncați de la șase dimineața, am vrut să mâncăm în incinta complexului. Dar pentru asta trebuia să plătim 12 leva intrarea, fără a vizita ceva, rețineți!

În acel moment turiștii revoltați, au cerut reprezentantului agenției să achite ea. A fost de acord, am intrat și ne-am așezat la mese, moment în care în jur de 7 oameni de ordine au venit să ne dea afară că pe ultimii infractori, pentru că ghidul organizator nu a vrut să plătească.

Așa că 50 de proști am stat în ploaie 1 ora-1,30 minute până când doamna și șoferii au luat masa. De noi a spus că nu îi pasă! Când am rugat șoferii să deschidă ușile autocarului, să nu stăm în ploaie, au refuzat.

Asemenea umilință este greu de descris. Uzi și nemâncați, am plecat spre mănăstirea SHIPKA, care la ora 19,30 spre 20,00 când am ajuns era, evident, închisă. În apropiere am găsit un restaurant și așa după 14 ore, am luat singură masă din zi.

Pe drumul de întoarcere turiștii au cerut returnarea unei părți din bani pentru că nu văzusem absolut nimic din pachetul turistic achiziționat și atunci au început amenințările. Că vom fi dați în judecată, că ne vor da jos din autocar dacă mai vorbim că nu e vina ei.

Am achitat pentru această excursie 280 lei în autocar, nu am primit bon fiscal, chitanță sau factură, contract sau acord, nici un document justificativ așa cum prevede legea.

S-a dovedit că această doamnă nu avea habar de programul desfășurării festivalului și nici de programul de vizitare al obiectivelor propuse în ofertă. De fapt, nu are nicio treabă cu industria turismului!”, a scris B.N., pe Facebook.

Turista înșelată a mai explicat că la plecare, în autocar, totul a fost pe repede înainte, că există turiști care au venit din Pitești pentru această excursie, dar și că au existat persoane care nu au încăput în autocar și ar fi rămas în punctul de întâlnire, gara Constanța, abandonate.

Programul întregii excursii de coșmar ar fi fost dat peste cap, mai spune turista, de șoferul autocarului care a greșit drumul și astfel oamenii au întârziat cu câteva ore la evenimente.

Cei mai mulți dintre cei care au citit despre această excursie de coșmar i-au sfătuit pe turiștii păgubași să depună plângere la Ministerul Turismului și la Oficiului pentru Protecția Consumatorilor.

© 2024 - 3DOTS DIGITAL MEDIA BUREAU
Powered by VA Labs