Un grup de experţi independenţi afirmă că l-au identificat pe «Zodiac»

07 Oct 2021 | scris de Anita Raicu

Identitatea criminalului în serie supranumit ”Zodiac”, cel care a înspăimântat California începând cu sfârşitul anilor ’60 ai secolului trecut, a rămas necunoscută.

Un grup de experţi independenţi afirmă că l-au identificat pe «Zodiac»

Anchetele desfășurate în tot acest timp au ajuns la concluzia că "Zodiac"  este responsabil în 37 de cazuri soldare cu crumă crime, numai cinci îi sunt imputate direct.

De-a lungul anilor, 2.500 de suspecţi au fost interogaţi în legătură cu ucigaşul ”Zodiac”. În 2004, în lipsă de elemente, Poliţia din San Francisco a închis dosarul. De atunci, a fost redeschis în repetate rânduri, în urma unor denunţuri, neconcludente încă, potrivit FBI.

”Zodiac” obişnuia să își aleagă drept victime cupluri de tineri care se retrăgeau, cu maşina, în locuri ferite de ochii lumii.

În două cazuri, s-a apropiat de maşină şi a tras din exterior. Într-un alt caz, i-a legat pe tinerii îndrăgostiţi, a discutat cu ei pe îndelete, după care i-a înjunghiat.

Pe lângă crime, ”Zodiac” a rămas în memoria colectivă prin corespondența pe care a purtat-o cu media, prin intermediul unor mesaje codate, care fascinează şi astăzi.

La cinci decenii distanţă, un grup de experţi independenţi - Case Breakers - foşti detectivi, ofiţeri FBI şi jurnalişti, afirmă că au rezolvat misterul legat de ”Zodiac” și că i-au descoperit identitatea.

Potrivit acestora, ucigaşul se numeşte Gary Francis Poste, și un fost soldat al US Air Force decedat în 2018.

Potrivit Case Breakers, Gary Francis Poste este şi ucigaşul lui Cheri Jo Bates, o adolescentă de 18 ani omorâtă în apropiere de Los Angeles, în 1966, cu 46 de lovituri de cuţit.

Această crimă s-a produs cu doi ani înainte de prima atribuită oficial lui ”Zodiac Killer”, în apropiere de San Francisco. Case Breakers spune că deţine în cazul lui Cheri Jo Bates amprente ale unui bocanc şi mărturii de la surse apropiate dosarului.

Poliţia din Riverside contrazice această ipoteză. Membrii Case Breakers cer accesul la analizele ADN pentru a-şi demonstra spusele, dar FBI refuză cererea. Mai mult, FBI menţine dosarul ”deschis” şi precizează că nu are niciun anunţ de făcut deocamdată.


CLICK - Follow us on Google News