Sunt foarte multe școli care merg pe ideea de rezultate, rezultatele la testările standardizate. În ce măsură putem să avem un echilibru între rezultate, pentru că școală bună înseamnă și rezultate bune, și celelalte competențe pe care vrem să le dezvoltăm? Cum ajungem în punctul în care să nu ne concentrăm obsesiv doar pe rezultate, și concursuri, și note mari?

Eu aș menționa aici că nici măcar nu se vizează rezultatele, ci doar o subcategorie, aceea a rezultatelor la niște teste școlare.

Acestea sunt doar o parte din rezultatele care sunt relevante pentru reușita în viață. Să iau un exemplu: notele mari în școală se obțin de către cei care rezolvă cât mai repede problema. De exemplu, ți se dă o problemă la matematică, o rezolvi, când ți se dă extemporal sau teză iei notă mare. Când ți se dau niște întrebări după lecția de limba română, tu rezolvi întrebările respective eu notă mare.

Prin urmare, performanța este dată de capacitatea ta de a rezolva probleme, subliniez date, deja explicite, formulate explicit. Cineva a formulat întrebarea sau problema respectivă și tu rezolvi problema. Capacitatea ta sau performanța ta este evaluată în funcție de cât de bun ești în a rezolva probleme, subliniez încă o dată: date. Și acum ajungem la viață.

În viață nu există situația în care viața, dimineața, în fața geamului tău vine cu o tablă și spune „problemele pe care le aveți de rezolvat astăzi sunt următoarele: în relația de cuplu aveți de rezolvat următoarea problemă, în relația cu copilul dumneavoastră următoarea problemă, în management și pentru locul de muncă aveți de rezolvat următoarea problemă”.

Viața nu vine cu nicio tablă în față, tu trebuie să descoperi problemele. Mai ales tu trebuie să descoperi oportunitățile, pe care dacă le valorifice câștigi. Antreprenorii, de exemplu, nu sunt neapărat bun rezolvitori de probleme, sunt buni descoperitori de oportunități. Ei văd oportunitățile înaintea altora. După aceea îi angajează pe rezolvitorii de probleme să le rezolve problemele.

Practic, trebuie să fim conștienți că atunci când măsurăm rezultate măsurăm o subcategorie de ce înseamnă rezultate relevante.

Și atunci școala trebuie să aibă modestia aceasta și să înțeleagă că, chiar atunci când vizează rezultate, vizează doar o categoriile de rezultate care ar putea să nu fie extrem de relevante pentru mulți dintre cei care sunt în școala respectivă și care în viață vor face alte lucruri bazându-se pe alte măsurători și nu pe măsurătorile realizate de școală.

Dar încă o dată trebuie să conștientizăm, măsurăm niște rezultate academice, rezultatele la niște probleme formulate explicit.

Majoritatea problemelor de viață nu sunt explicite, trebuie să le descoperi, ele sunt dinamice, adică pe măsură ce le rezolvi se schimbă. Trebuie să ții seama de o mulțime de constrângeri ca să rezolvi problema respectivă, ceea ce nu se întâmplă în mediul școlar unde problemele sunt fixe, stabile…

Nu vreau să intru în detalii științifice acum, ca să vedem diferențele. Aș mai sublinia un singur lucru aici: cu siguranță, e o anumită presiune a școlii, asupra școlii de a obține rezultate, pentru că se compară școlile între ele, pentru că vin părinții și își compară copiii care obțin anumite rezultate cu alți copii de la o altă școală, există o presiune pentru așa ceva, de aceea nu poți să ignori factorul „obținerea de rezultate”.

Dar dacă este supra-fetișizat, vă spun care este soluția: să învățăm testele care se dau. Și atunci apare termenul de învățare pentru test, obții rezultate bune la testul respectiv, dar copilul respectiv nu a dobândit cunoștințele și competențele necesare în viață, dar a obținut un rezultat.

Și în Statele Unite s-a ajuns la chestia asta de mulți ani. Copiii învață doar răspunsurile la testele respective, obțin rezultatele la teste, dar ei nu dobândesc cunoștințe, ei doar știu rezultatele corecte la teste. Ca să nu mai vorbesc că nu au dobândit nici măcar procesul prin care ei trebuie să dobândească cunoștințele.

Efectul este, să ne uităm la sistemul american pentru ceea ce înseamnă supralicitare a rezultatelor, nu e un sistem performant, cu atât de mulți bani băgați în sistemul american, rezultatele lor sunt în jurul mediei sau câteodată sub medie la testele PISA, de exemplu.

Prin urmare, o școală trebuie să mențină un echilibru între a obține rezultate și am pune accentul și pe aceste dimensiuni pe care le-am menționat înainte, pentru că altfel nu va exploata potențialitățile, va crea oameni capabili să rezolve teste, dar nu le va exploata potențialitățile și nu le va dezvolta potențialitățile.

Iar o societate nu trăiește prin rezolvitori de teste, ci prin oameni care au potențialități dezvoltate în perioada școlii: ei vor crea, ei vor face o nouă firmă, ei vor face o reformă, ei vor descoperi, ei vor schimba comportamentele, ei fac lumea de mâine, nu rezolvitorii de probleme.

Asta nu înseamnă să ignorăm complet acest lucru, dar trebuie să înțelegem foarte clar. Măsurăm în școală rezultatele de tip academic care au relevanța lor și lipsa lor de relevanță în foarte multe domenii. 

Principalul lucru pe care trebuie să-l vizităm în tot procesul de învățământ este să facem niște oameni care să fie adaptați la lumea care îi așteaptă pe ei. E tot mai greu să facem acest lucru pentru că lumea se mișcă tot mai repede. Să ne închipuim școala și viața ca două roți dințate care sunt unele lângă altele și care merg într-un ritm.

Înainte ritmul celor două roți era aproape același, adică școala înainta lent, în ritmul ei, (pentru că nu pot să schimb curriculumul de pe azi pe mâine, pentru schimbarea curriculumului îți trebuie un ciclu de învățământ), dar și viața se mișca lent, nu era atât de volatilă viața, nu erau atât de volatile schimbarea din tehnologie, schimbările politice etc. De aceea, școala era mai compatibilă cu viața, pentru că ritmul de evoluție al școlii era aproape de ritmul de evoluție socială (…).

Ce s-a întâmplat în ultimele decenii cu revoluția tehnologică, cu revoluția științifică, schimbările sociale, a fost că roata dințată numită viață sau lume se mișcă extrem de repede, școala se mișcă în continuare extrem de lent. Școala se poate mișca mai repede, dar niciodată nu se va putea mișca la fel de repede ca viața.

Decalajul va crește, nu vă mai ajunge niciodată la situația în care să avem o apropiere atât de mare cum a fost în alte timpuri între școală și viață. Asta înseamnă că trebuie să cultivăm în elevii capacitatea de a se schimba”.