Ce se cunoaște până acum despre atacul terorist de la Viena

03 Noi 2020 | scris de Ioana Tomozei

Cel puţin patru persoane au murit şi 14 sunt grav rănite după atacul care a avut loc luni seara în Viena. Unul dintre atacatori a fost ucis.

Ce se cunoaște până acum despre atacul terorist de la Viena

Cele 14 persoane rănite se află internate în spital, a declarat purtătorul de cuvânt al Asociaţiei Vienna Health, Christoph Mierau. Printre persoanele rănite se numără un ofiţer de poliţie, care este în state gravă. Alte cel puţin şase persoane sunt în stare gravă. 

Luni seara, mai mulţi oameni înarmaţi au deschis focul în şase locaţii diferite din centrul Vienei.

Atacurile s-au produs cu câteva ore înainte ca Austria să impună noi restricţii naţionale pentru a încerca să oprească înmulţirea cazurilor de coronavirus.  Mulţi localnici se bucurau de ultimele ore de libertate şi se aflau în baruri şi restaurante. 

Primul atac a avut în jurul orei 20.00 lângă sinagoga Seitenstettengasse, atunci când un bărbat înarmat a deschis focul asupra celoro care se aflau la terasele cafenelelor şi restaurantelor.

Membrii forţelor speciale au ajuns rapid la faţa locului. Un poliţist a fost rănit, însă forţele de ordine au reuşit să-l împuşte pe atacatorul care era înarmat cu o puşcă automată, un pistol şi o macetă.

Filmările postate pe reţelele de socializare au arătat scene de haos în timp ce oamenii alergau pe străzi, cu focuri de armă în fundal.

Unul dintre martori, Chris Zhao, se afla într-un restaurant din apropiere când a început atacul. ”Am auzit zgomote care semănau cu petardele. Am auzit aproximativ 20-30 şi am crezut că ar fi de fapt focuri de armă. Am văzut ambulanţele ... aliniate. Au fost victime. Din păcate, am văzut şi un cadavru întins pe stradă lângă noi“, a povestit el reporterilor de la BBC.

Autorităţile au transmis că, fără niciun dubiu, este vorba despre un atac comis de persoane radicalizate, atacatorul ucis fiind un simpatizant al organizației teroriste Stat Islamic. 

Cotidianul german Bild, a dezvăluit că agresorul ar fi mărturisit atacurile pe Instagram, chiar în ziua actului terorist din centrul Vienei. 

Contul de Instagram a fost închis, însă se încearcă verificarea identității celui care a deținut contul, bănuit a fi asasinul care au împușcat, luni seară, mai multe persoane cu o pușcă de asalt. 

Presupusul terorist ar fi scris pe Instagram: “Îi ofer Bayah amirului Mumineen, Abu Ibrahim al-Hashimi al-Qurayshi”. Aceast fragment, postat în ziua atacurilor, face parte dintr-un jurământ de loialitate față de liderul Statului Islamic.

O fotografie salvată de pe contul menționat îl arată pe unul dintre presupușii asasini cu o pușcă de asalt Zastava M70, un pistol și o macetă.

Tot luni, atacatorul a trimis un videoclip către doi dintre cunoscuții săi, cu secvențe ale atacului terorist asupra redacției revistei satirice franceze Charlie Hebdo (2015).


CLICK - Follow us on Google News