3dots.ro

Arad. Politicul, la un nou moment jenant: Inaugurare cu pâine, sare şi panglică la o lucrare încă neîncepută

Arad. Politicul, la un nou moment jenant: Inaugurare cu pâine, sare şi panglică la o lucrare încă neîncepută

Autoritățile din România ne-au obișnuit pe noi, plebea, cu fastul inaugurărilor, cu tăiatul ceremonial al panglicilor, chiar și atunci când era vorba de câțiva centimetri de autostradă sau, după cum s-a întâmplat în Piatra Neamț, a unor toalete într-o școală… Dar măcar era vorba de ceva cât de cât terminat!

Ștacheta a fost ridicată la un nivel greu de atins în comuna Livada din județul Arad, unde cu ceremonialul deja cunoscut, cu pâine și sare, panglica tăiată au însoțit începerea săpăturilor pentru realizarea rețelei de canalizare.

Cu onor și mândrie patriotică au participat la festivitate primarul din comuna Livada, dar şi președintele Consiliului Județean din Arad.

Nici nu ne putem imagina cât de grandioasă va fi ceremonia atunci când lucrarea chiar va fi chiar terminată cu adevărat….

Deși inițial comuna Livada era înscrisă într-un masterplan al Consiliului Județean prin care urmează să se introducă canalizarea, cu fonduri europene, în mai multe localități din jurul municipiului Arad, primarul Iosif Bimbo a luat decizia să renunțe la participarea în acest proiect și implicit la fondurile europene, pentru a grăbi lucrurile, întrucât se estimează ca proiectul Consiliului Județean să fie implementat peste circa 4-5 ani.

© 2024 - 3DOTS DIGITAL MEDIA BUREAU
Powered by VA Labs