3dots.ro

Comparația făcută de doi români între prețurile din supermarket în Germania față de cele din România, mai mari sau mai mici?

Comparația făcută de doi români între prețurile din supermarket în Germania față de cele din România, mai mari sau mai mici?

Nu pentru prima dată, românii încearcă să afle care este cu adevărat puterea lor reală de cumpărare, comparând prețurile din supermarket-urile din țară cu cele din străinătate.

Și încă o dată concluzia ce se poate trage e că prețurile sunt aproape similare în condițiile în care salariile sunt net în favoarea cetățenilor altor state. Ar mai fi de discutat și în privința calității produselor, chiar ale celor vândute de același brand, dar asta e deja altă discuție.

Pentru a-și populariza mai mult contul de TikTok, doi români au avut ideea de a face o comparație între prețurile mai multor produse cumpărate în supermarket-urile din țară, apoi din cele din Germania. Clipul video pe care l-au publicat a devenit unul extrem de popular și de intens comentat.

Prețurile produselor în supermarket-ul din Germania

Mai întâi, cei doi tineri au mers într-un supermarket din România și au filmat etichetele cu prețuri, apoi au plecat în Germania, pentru a le compara cu cele din magazinele nemților.

”Suntem în Germania și vrem să vedem dacă prețurile sunt mai mici sau mai mari ca-n România. Cola la 2 litri – 2 euro, un kilogram de banane – un euro, cartofi – 2 euro, un litru de ulei – 1,79 euro, cotlet de porc – 7 euro/kilogramul, salată la pungă – 89 de cenți, Becks – 85 eurocenți, pâine cu semințe – 2 euro, Almette – 2 euro, caserola de roșii – 2 euro, castravete Fabio – 89 eurocenți”, enumeră cei doi români prețurile la mai multe produse.

@doubledei “In afara preturile sunt mult mai mari ca in Romania!” Voi ce părere aveți? 🇩🇪🇷🇴 #2DEI #couple #germany #romania #price ♬ sunet original – 2DEI

”Sunt poate mai mari unele prețuri, dar se și câștigă de 3-4 ori mai mult”

Așa cum spuneam, clipul video a stârnit o intensă dezbatere.

”Să nu uităm că în Germania ai multe reduceri și tot ies nemții în stradă, că nu le mai convine nivelul de trai”, spune un român.

Sunt poate mai mari unele prețuri, dar se și câștigă de 3-4 ori mai mult decât în România”, precizează un alt conațional.

”Sunt la fel sau mai mari în România”, consideră altcineva.

”Eu consider că diferența este enormă. Din salariul de Germania cheltui pe mâncare, două persoane, maximum 400 euro și câștig 2.500 euro. În România, salariul este 3.500 RON și costurile de mâncare 2.000 RON. Diferența este enormă”, explică un alt român.

Dezamăgiți de McDonald’s-ul din Germania

Cei doi români care au realizat clipul video au mers apoi și într-un fast-food McDonald’s, dar s-au declarat complet dezamăgiți de ce i-a întâmpinat acolo.

”Am ajuns și la McDonald’s, iar un meniu dublu cheeseburger este 11,69 euro. La ei arată ca la cantină. E cam murdar pe aici. Fără alte comentarii, Mc-ul din România este top, clar”, au adăugat conaționalii noștri.

© 2024 - 3DOTS DIGITAL MEDIA BUREAU
Powered by VA Labs