George Botizan, consilier judeţean în Arad, a fost strivit în propria maşină de un bolovan căzut de pe munte
George Botizan, consilier judeţean în Arad, din partea PNL, a ajuns la spital după ce a fost strivit în propria maşină de un bolovan căzut de pe munte, în zona localităţii Gurahonţ.
George Botizan, în vârstă de 34 de ani, se afla la volanul maşinii sale, la ieşirea din Gurahonţ, pe DN 79A, atunci când un bolovan de dimensiuni considerabile s-a desprins de pe versant şi s-a prăbuşit peste autoturismul aflat în mers.
Impactul a distrus aproape complet maşina consilierului judeţean. Imediat, bărbatul şi-a pierdut conștienţa, iar autoturismul a mai mers pe şosea până când s-a lovit de o altă maşină care circula din sens opus.
Un elicopter SMURD din Caransebeş a fost trimis la faţa locului, iar consilierul a fost preluat de medici, conştient, cu traumatism toracic şi la bazin, şi transportat la Spitalul Judeţean de Urgenţă Arad.
Versantul de pe care s-a desprins bolovanul se află la iesirea din Gurahonţ, către Buteni. Este vorba de un perete stâncos abrupt, care nu este asigurat cu plasa de protecţie, iar în zonă nu se află locuinţe.