Arad. Un student italian a murit la în timp ce juca fotbal, după ce s-a prăbușit din senin pe teren
Un tânăr în vârstă de 26 de ani, cetăţean italian, care era la studii în Arad, a murit în timpul unui meci de fotbal, după ce s-a prăbușit din senin pe terenul de joc.
Tragedia s-a întâmplat, marți seara, pe un teren de sport din Arad, din zona Kaufland, unde studentul se afla împreună cu mai mulţi colegi
La un moment dat, studentului italian i s-a făcut rău și s-a prăbuşit la pământ. Prietenii lui au chemat imediat ajutoare, dar, deşi a fost resuscitat timp de o oră, tânărul nu a putut fi salvat.
Tânărul studia stomatologia şi era în ultimul an de facultate. Cei care îl cunoşteau spun că nu ştiau să aibă probleme de sănătate. Familia lui din Sicilia a fost anunţată de tragedie şi urmează să ajungă în ţară.
Trupul neînsufleţit a fost transportat la Serviciul Judeţean de Medicină Legală, pentru autopsie şi stabilirea cauzei decesului. Potrivit poliţiştilor, nu sunt suspiciuni cu privire la comiterea unei fapte penale.
Până vor veni rezultatele de la medicină legală, poliţiştii au deschis un dosar penal pentru moarte suspectă.