3dots.ro

În Germania, producătorii de energie regenerabilă, obligați să cedeze statului profiturile

În Germania, producătorii de energie regenerabilă, obligați să cedeze statului profiturile
Din articol:

Curtea Constituţională din Germania a dat aviz favorabil aplicării unei politici guvernamentale prin care producătorii de energie regenerabilă trebuie să cedeze statului profiturile obținute, ca o măsură în vederea contracarării creşterii costurilor la electricitate.

Proiectul guvernamental a fost evaluat de instanța supremă după ce a fost reclamat în instanță de către 22 de operatori din domeniul energiei regenerabile. Producătorii au contestat prevederile din legea plafonării, prin care sunt obligați să transfere statului profiturile obținute pe electricitatea vândută în perioada decembrie 2022-iunie 2023.

Reclamanţii au susținut că măsurile au vizat în mod incorect producătorii de energie regenerabilă, deoarece centralele pe gaze, cele cu adevărat vinovate de creşterea preţurilor, au fost scutite de impozitul pe profit. De asemenea, operatorii susţin că măsurile de sprijinire a consumatorilor ar fi trebuit subvenționate cu bani de la stat, pentru un impact mai amplu la nivelul societăţii germane, informează Reuters.

Guvernul german nu va returna sumele impozitate

Sumele impozitate de la producătorii de energie din resurse regenerabile au fost utilizate de autorităţi la plafonarea preţurilor la electricitate pentru gospodării şi companii, în ideea de a atenua creşterea explozivă a preţurilor la energie, pe fondul incertitudinii generate de războiul din Ucraina dar și a ruperii legăturilor comerciale cu Rusia.

Decizia judecătorilor de la Curtea Constituţională face ca Guvernul de la Berlin să nu va fie obligat să returneze cele aproximativ 750-850 de milioane de euro către operatorii afectaţi.

„Această colectare a profiturilor a fost justificată ca reacţie la o situaţie excepţională pe piaţa de electricitate, care a apărut după debutul războiului din Ucraina, în luna februarie 2022″, a declarat preşedintele Curţii Constituţionale a Germaniei, Stephan Harbarth

© 2024 - 3DOTS DIGITAL MEDIA BUREAU
Powered by VA Labs