3dots.ro

Un tunel misterios a fost descoperit, din întâmplare, în apropierea unei închisori din Paris

Un tunel misterios a fost descoperit, din întâmplare, în apropierea unei închisori din Paris

Un misterios tunel, încă în construcție, a fost descoperit lângă o închisoare din sudul Parisului în timpul unor lucrări efectuate la rețeaua de electricitate. Pentru moment, nu se cunoaște care care a fost scopul construcției acestui tunel, dar surse din poliție spun că nu pare să fie baza unui plan de evadare, relatează The Guardian.

Potrivit unei surse din poliție, descoperirea a fost făcută marți de un tehnician de la compania Enedis, cea care gestionează rețeaua de distribuție a energiei electrice din Franța, ”într-un puț pentru conexiuni electrice”, ,la aproximativ 450 de metri de închisoarea La Santé, din Paris.

La fața locului au fost găsiți ”mai mulți saci cu moloz și un pat”, a mai precizat sursa citată.

Guillaume Durand, un oficial din districtul 14 al capitalei franceze, unde se află închisoarea, a spus că se îndoiește tunelul ar face parte dintr-un plan complex de evadare.

”Este un tunel de patru metri, într-o fundătură pe rue de la Santé, dar la mai mult de 500 de metri de închisoare”, a declarat oficialul.

Poliția crede că, mai degrabă, tunelul ruma să faciliteze accesul la catacombe, deci ține de munca exploratorilor clandestini de catacombe.

Oficialii locali au trimis un inginer la fața locului pentru a acoperi tunelul.

Catacombele din Paris sunt una dintre cele mai populare atracții ale orașului și atrag aproximativ jumătate de milion de vizitatori pe an.

© 2024 - 3DOTS DIGITAL MEDIA BUREAU
Powered by VA Labs