Actrița Ioana Crăciunescu, cunoscută publicului în special pentru rolul Anei, interpretat memorabil în filmul Ion: Blestemul pământului, blestemul iubirii“, ecranizarea făcută după după romanul lui Liviu Rebreanu, împlinește astăzi vârsta de 73 de ani. La mulți ani!

”Experienţa Ana a fost meritul regizorului, pentru că eu eram percepută ca o fiinţă destul de boemă, modernă. Înainte făcusem doar ”Ediţie specială“ a lui Mircea Daneliuc.

Eram total atipică pentru ideea de ţărancă şi l-am întrebat pe Mircea Mureşan cum de s-a gândit la mine. Mi-a spus că m-a văzut pe stradă într-o zi ploioasă: ”Aveai aşa o privire obidită şi nefericită“. Ieşeam de la nişte repetiţii şi mă duceam să mă văd cu Nichita Stănescu.

Eram toţi amărâţi într-o epocă amărâtă. Era drumul acela de trecere a omului singur. El a văzut probabil ce este în sufletul meu şi m-a chemat să dau probe. Am început să-mi anunţ prietenii că am luat probele şi voi juca pe Ana din ”Ion“. Reacţia a fost: „Tu??!“. Era o mirare şi descurajare atât de mare în toate reacţiile…

Eu nu aveam îndoieli, dar era foarte neplăcut ca prietenii apropiaţi să nu aibă încredere în tine. Singura persoană care a crezut în mine a fost Geta Dimisianu, care corecta una dintre cărţile mele – scoteam a doua carte la Cartea Românească. I-am spus: ”Ştii, Geta, o să fiu Ana“. Geta a ridicat ochii pe de manuscris şi mi-a răspuns: ”O să fii foarte bună!“.

Eu sunt foarte fotogenică, urâtă în viaţa reală, frumoasă pe hârtie. Florica era deosebit de frumoasă în viaţă, deloc fotogenică. Eu aveam o patimă pentru Rebreanu, ea nici nu-l citise. Ne-am trezit, după primele secvenţe filmate, că nu se înţelegea drama, nu se înţelegea de ce Ion nu mă iubeşte pe mine“, dezvăluia Ioana Crăciunescu. Prin urmare, i-am dat Anei umilinţa necesară ca să iasă Florica în evidenţă

La premieră, la Sala Palatului, pe scenă am urcat de braţ cu Marin Preda şi Mircea Dinescu, cavalerii mei de onoare“, spunea Ioana Crăciunescu, într-un interviu acordat cotidianului Adevărul.

Ioana Crăciunescu a mai dezvăluit faptul că nu a făcut niciun compromis în perioada comunistă și nu a jucat în niciun film politic. Mai mult, ea mărturisește că a fost nevoită să se interneze într-un spital deşi nu era bolnavă, după ce Nicolae Ceauşescu a cerut nominal, după filmul ”Ion“, să fie prezentă un congres la Sala Palatului.

”Am înghiţit nişte pastile, m-am îmbolnăvit subit… Dacă nu m-aţi salvat, eu mă salvez singură, le-am zis. Au trebuit să suspende spectacolele mele de la teatrul Nottara. Aşa am înţeles eu să nu fac compromisuri“, spunea actrița.

”Am făcut tot ce se putea ca să nu am copii, la ora asta nu regret deloc. Recunosc că am trăit acea epocă urâtă, nu am dorit să dau pionieri patriei. Am avut momente de îndrăgosteală, când aş fi vrut să am copii şi nu am mai putut. Nu am regrete. Am enorm de mulţi copii care nu sunt ai mei, am mulţi tineri în jurul meu, îi ajut cum pot, sunt ca răţuştele pe lângă mine. Îi învăţ să zboare. Am capacitatea să-i învăţ pe oameni să zboare. Dacă aş fi avut un copil, m-aş fi ocupat poate numai de un singur puiuţ, care ar fi putut să zboare numai până la gard”, mai mărturisea Ioana Crăciunescu.

După revoluție, Ioana Crăciunescu a emigrat în Franța. ”Am dublă cetăţenie. Franţa mi-a dat acest du-te-vino, care n-a fost numai în Franţa, a fost şi în Japonia şi în alte ţări pe unde am mai zburat cu corpul şi cu gândul.

Franţa mi-a dat distanţarea faţă de lucrurile care mă dor, pentru că am fost născută să mă doară. O să rămân cu o durere în suflet faţă de frumuseţea asta pe o avem în jurul nostru, în România, şi pe care nu ştim să o preţuim. Nu vreau să dau citate din Boia sau din Cioran sau din marii noştri scriitori, gânditori, însă ei descriu această stare incredibilă: să ai totul şi să nu ai de fapt nimic“.

Nici despre București nu are o părere mai bună: ”Bucureştiul l-am considerat primul focar negativ al acestei ţări. În cadrul unei democraţii originale, Bucureştiul a devenit o celulă canceroasă. Eu cunosc ţara asta foarte bine, mă opresc şi vorbesc cu oameni în pieţe, pe străzi, în cimitire. Bucureştiul rămâne oraş al anomaliilor, o tarabă de prost gust, o piaţă de silicoane“.

Cu toate acestea, nu s-a rupt definitiv de România. A revenit periodic în țară și a continuat să joace la București și la Teatrul Național ”Radu Stanca” Sibiu, a susținut recitaluri de poezie. A jucat în țară în spectacolul ”Hamlet“ în 2004. Mai mult decât atât, a restaurat case și biserici uitate în Ardeal.