Suntem extrem de virulenți atunci când vine vorba despre evaluarea sistemul de sănătate din România, și avem și destule motive să ne manifestăm așa, dar, în același timp, putem constata că am construit mental o utopie, care pentru mulți e o certitudine: că lucrurile ar sta mult mai bine în alte țări, ”civilizate”…

La demolarea acestei utopii stau întâmplările prin care trec românii atunci când fac cunoștință cu sistemele de sănătate din țări vest europene, care, cel puțin teoretic, beneficiază de tehnologie și finanțare mai bună, dar suprasolicitarea personalul medical și problemele financiare le fac să semene bine cu cele din România.

Un exemplu în acest sens este cazul unei turiste românce în Italia, a cărei vizită la Roma s-a  într-un coșmar, din cauza une litiaze biliare, produsă de o piată la rinichi, petrecută chiar pe finalul vacanței, atunci când se pregătea de întoarcerea acasă, a ajuns la spital.

”Săptămâna asta am simțit cum e să ai sufletul ca într-o menghină. Și cum mintea poate să îmi devină cel mai mare dușman. Și cum, în tot haosul din exterior și interior, în altă țară, într-un spital în care am auzit încontinuu: «no English», nu sunt singură. Iar pentru asta sunt foarte, foarte recunoscătoare”, și-a început ea postarea.

Am stat 81 de ore în două spitale din Roma pentru o piatră de la rinichi de care habar nu aveam și care s-a dus pe canalul urinar cu câteva ore înainte să plecăm spre aeroport ca să ne întoarcem acasă.

Durerea a apărut brusc. Nu știu cum am ajuns de la cazare în taxi și apoi în sala de triaj a spitalului. Îmi amintesc doar că m-au pus pe un pat și strigam «please help me». Cine a avut piatră la rinichi, știe durerea”, își împărtășește experiența românca, pe Facebook.

Mărturisește că a plâns, a suferit și a putut să constate lipsa de empatie a medicilor italieni și serviciile medicale de proastă calitate, efecte, în mare măsură, din cauza suprasolicitării.

”A fost o experiență grea, cu nedormit, nemâncat, cu plâns de durere și frustrare că nu m-am putut înțelege cu medicii, asistentele și infirmierele (puțini vorbesc engleză), că am rugat la 5:30 dimineața să mi se facă un calmant și au venit la 6:30, că nu am avut semnal în interior, că am cerut apă și au spus că n-au, deși medicul a zis că apa e cel mai bun medicament.

Era 3.00 dimineața, mi-au umplut sticla cu apă de la chiuvetă, că la spitalul nr.2, primul nu avea urolog, doctorul a spus: «povera ragazza» (”săraca fată”, it. – N.R.) pentru că, potrivit raportului medical cu care ajunsesem, piatra avea 2 cm și rinichiul trebuia drenat ca să nu îl pierd (interpretarea fusese greșită, piatra era ceva mai mică – 6 mm), că aveam febră, globulele albe mărite și psihic nu reușeam deloc să mă adun”, a mai povestit românca.

”Mintea chiar o ia razna de la oboseală. Am dormit 15 ore în cele 81 petrecute acolo cu zeci de pacienți care veneau și plecau. Am stat într-o sală de monitorizare și tratament cu 30-40 de paturi. Nu m-au internat într-un salon.

Sistemul lor medical este, ca și al nostru, suprasolicitat. Acum sunt bine. Mă refac. Am eliminat piatra. Iau antibiotic și urmează să refac analizele. Cel mai mult mă bucur că sunt acasă. Sănătatea chiar e totul. Și oamenii sunt totul. O să fac o altă postare despre asta”, a conchis pacienta.